Menu

Articol

Romsilva spune una, GEC Nera suţine alta!

Într-un comunicat de presă al Regiei Naţionale a Pădurilor  se arată că, volumul tăierilor ilegale în fondul forestier de stat, a înregistrat o scădere de 25,75% în primul semestru al anului, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

În primele șase luni ale acestui an s-au înregistrat 19.450 de metri cubi tăiați ilegal în pădurile de stat administrate de Romsilva, față de 26.193 de metri cubi tăiați ilegal în primul semestru al anului trecut. Valoarea pagubelor provocate de tăierile ilegale și pășunatul abuziv se ridică, în primul semestru, la 4,97 milioane de lei.

Potrivit aceluiaşi comunicat, se menține tendința descrescătoare a volumului tăierilor ilegale în pădurile proprietate publică de stat înregistrată anul trecut, când scăderea a fost de 16,27%, cu un volum total al tăierilor ilegale de 47.788 de metri cubi, față de 57.080 de metri cubi înregistrați în anul 2015.

GEC Nera Oraviţa susţine altceva şi nu de puţine ori a adus acuze grave la adresa Romsilva, atunci când în discuţii apar ariile protejate şi parcurile naţionale din Caraş-Severin.

„Ne întrebăm de ce RNP Romsilva permite tăieri în astfel de zone. Parcul Naţional Semenic - Cheile Caraşului nu are un Plan de Managemement aprobat, iar amenajamentul silvic permite tăieri în asemenea zone!

Oare cine are interesul ca, după 13 ani de la înfiinţarea Administraţiei PN Semenic – Cheile Caraşului, acest parc sa nu aibă un Plan de Management aprobat?  RNP Romsilava care ar fi trebuit să promoveze un asemenea document sau Ministerul Mediului care ar fi trebuit să-l aprobe? Ori poate ambele instituţii?, se întreabă cei de la GEC Nera.

 

Powered by Jasper Roberts - Blog