Știrea săptămânii, a lunii septembrie chiar, vine dinspre mediul academic. Conducerea Universității Eftimie Murgu Reșița a solicitat Universității de Vest Timișoara să analizeze posibilitatea unei fuziuni, prin absorbție. Nu mi-a venit să-mi cred ochilor ceea ce am citit în comunicatul de presă al universității timișorene. Cei care cunosc istoricul relațiilor celor două universități, știu ce spun. Orgoliile nemăsurate, mai ales cele venite din partea reșițeană după 1990, când fostul Institut de Subingineri avea să renunțe la dependența de Institutul Politehnic Timișoara, să dobândească o autonomie financiară și managerială, pentru a deveni ceea ce este astăzi, Universitatea Eftimie Murgu.
Momentul respectiv a fost perceput ca pe o mare victorie a celor care, teoretic, erau considerați rudele sărace ale mediului universitar din Banat. Era încununarea a douăzeci de ani de trudă și de speranțe a cadrelor didactice care, oricât s-ar fi străduit să se remarce, nu se puteau ridica la respectul și renumele de care se bucurau colegii lor de la Politehnică, și nu pentru că erau mai puțin pregătiți, ci pentru faptul că Institutul de Subingineri era privit ca o „anexă“ universitară, unde nici diplomele de absolvire nu aveau aceeași valoare.
Tocmai din acest motiv, ceea ce se întâmplă astăzi este foarte dureros, ca să nu spun altfel, în condițiile în care, în ciuda semnalelor deloc îmbucurătoare, conducerile rectoratului și senatului lăsau să se înțeleagă că universitatea era pe drumul cel bun, că aceasta accesează mereu programe europene, că studenții sunt bine pregătiți, iar profesorii sunt la fel de deștepți și de exigenți ca și cei de la oricare altă universitate. A fost nevoie să izbucnească scandalul șpăgilor și al examenelor luate pe sex, să se spargă puroiul pe care unii s-au chinuit ani de zile să-l ascundă de ochii lumii și pentru ca „fiul rătăcitor“ să-și recunoască neputința de trăi pe picioarele sale. Cu coada între picioare, actuala conducere a universității reșițene, și-a călcat pe mândrie, și a bătut la ușa celor de la Universitatea de Vest, semn că deficitul de imagine creat după arestările din vară reprezintă picătura care a umplut paharul. În profunzime, la universitatea din Reșița lucrurile par să fie mult mai grave, căci altfel nu văd de ce această solicitare din partea conducerii. Mai mult ca sigur, a ajuns cuțitul la os, iar o altă cale de rezolvare nu pare să existe.
În aparență, ceea ce alții au clădit cu migală și răbdare timp de douăzeci și trei de ani este pe cale să se prăbușească precum castelele de nisip. Munca atâtor generații de profesorii, care au visat ca în orașul și județul lor să existe o universitate care să nu depindă de comanda altora, pare să se ducă pe apa sâmbetei. E ca într-un film al cărui final nu ți-l dorești, deși îl intuiești la un moment dat. Măsura poate fi rușinoasă pentru actul managerial de la universitatea reșițeană, dar, în același timp, sănătoasă pentru un județ care, din păcate, a ajuns celebru și pentru profesorii șpăgari și gagicari de la Universitatea Eftimie Murgu.
RSS Feed