Menu

Articol

Sărbătoare cu muzică, dansuri şi cadouri, la Azilul din Reşiţa (VIDEO)

La Complexul de Servicii Sociale Comunitare pentru Persoane Adulte din Reşiţa, aşa-numitul „Azil”, în care sunt îngrijite aproximativ 160 de persoane vârstnice, multe dintre ele cu probleme de sănătate, a fost, ieri, sărbătoare. Manifestările prilejuite de intrarea în sărbătorile de iarnă s-au desfăşurat pe parcursul a aproape întregii zile, încheindu-se la orele serii.

Încă de dimineaţă, vâstnicii au fost invitaţi în sala de mese, unde personalul instituţiei, în frunte cu directorul Cristian Vîlceanu, le-a oferit pachete cu dulciuri.  În continuarea programului dedicat vârstnicilor, Grupul coral al Protopopiatului Reşiţa, avându-l printre cântăreţi şi pe protopopul Reşiţei, Petru Berbentia, a susţinut un concert de colinde. A urmat o masă festivă, oferită de maeştri bucătari Nicolae Dumitru Vlădulescu şi Uica Mihai, care s-au deplasat la Complex, de la primele ore ale dimineţii, ca să gătească ciorbe, fripturi şi prăjituri. După masă, la instituţia de îngrijire a vârstnicilor au poposit formaţiile artistice ale Forumului Democratic German din Caraş-Severin, care au susţinut un program artistic de colinde şi dansuri. Spectacolul a fost prezentat de formaţia muzicală „Banater Bergland” şi formaţia de dansuri populare germane „Enzian”, ambele din Reşiţa. Forumul germanilor din judeţ şi Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa au oferit şi cadouri pentru vârstnici.

„Programul de astăzi este începutul unor manifestări organizate în cinstea sărbătorilor de iarnă. Prietenii care au venit astăzi la noi s-au străduit să ofere un strop de bucurie pentru bătrânii noştri. Vreau să vă spun că această zi este doar începutul unei serii lungi de manifestări, care se vor termina în luna ianuarie. Astăzi a fost un program de colinde, prezentat de preoţi din Reşiţa, a fost o masă specială, făcută cadou de domnul Vlădulescu şi prietenul nostru Mihai T. Ioan (Uica Mihai), a fost un spectacol susţinut de formaţiile artistice ale Forumului German. Zilele următoare aşteptăm Şcoala Gimnazială nr. 2, aşteptăm Crucea Roşie, vor veni şi colegi din Elveţia, care o să ne trimită un tir cu ajutoare. Şi aşa mai departe, pentru că mi se pare corect să facem eforturi ca aceşti bătrâni care sunt lângă noi să se simtă bine de sărbători”, a spus directorul instituţiei Cristian Vîlceanu.

Powered by Jasper Roberts - Blog