Articol

Niciodată nu mi-au plăcut divorțurile care s-au lăsat cu spălatul rufelor în public. Cu reproșuri aruncate peste tot unde ajungeau cei doi doi protagoniști ai unei căsnicii eșuate. Nu de alta, dar într-o familie există fără doar și poate şi momente frumoase, nu doar clipe urâte, mizerabile de care trebuie să ne amintim la un moment dat. Și tot  adevărat e că, de cele mai multe ori, vina este împărțită. Iar aceasta se distribuie în mod egal între partenerii din cuplu. Sau cel puțin așa ar trebui.

Din păcate, această constatare o întâlnim și în alte situații de parteneriat. În politică, spre exemplu unde, supărările apar în momentul în care cineva dintr-o formațiune se consideră neîndreptățit că n-a fost pus să conducă organizația de cartier, să numere voturile, să întocmească procesul verbal la ședințe, nu a fost ales în structurile județene sau a fost omis de pe locurile eligibile ale listelor pentru Parlament. O dată, o singură dată dacă nu i se îndeplinește o dorință, scandalul este gata. Ar fi putut partidul să se dea peste cap de o mie de ori, dacă o singură dată nu a percutat cum trebuia, totul e în zadar. „Că are cineva ceva cu mine“ „Că nu am ca aia dimensiune de 90-60-90“, „Că toată viața am muncit ca prostul pentru partidul ăsta“, sunt doar câteva din clasicele răbufniri de orgoliu ale celui ce se consideră persecutat. Iar când totul dă în clocot, își ia jucăria și pleacă.

Așa s-a întâmplat în cazul pesedistei Tudorița Nicula. După ce aproape o lună a lăsat să circule zvonurile legate de plecarea sa din organizația condusă de Ion Mocioalcă, într-un final fosta (de acum) președintă a femeilor social-democrate cărășene și-a adunat prietenii și apropiații, pentru a le da vestea cea mare, a părăsirii celui mai important partid de la noi. Întâlnirea s-a lăsat cu o mică petrecere, de bucuria despărțirii, după unii, de tristețe, după alții. Cert este că imediat au apărut postările pe Facebook, parcă urmând linia divorțurilor clasice, în care ea și el se acuză reciproc de toate relele din lume.

Unde este adevărul în cazul de față? Tudorița Nicula reclamă faptul că a crezut în acest partid, pe care l-a servit prin muncă neostoită. Este adevărat ce spune, iar acest partid (nerecunoscător astăzi) ce credeți a făcut pentru ea de vreo 14 ani? A avut încredere și a pus-o șefă când peste femeile PSD din Reșița, când peste cele din Caraș-Severin. Rețineți, 14 ani din cei 16 petrecuți în acest partid. O veșnicie, de care nici măcar Ion Mocioalcă, să nu mai vorbesc de Victor Ponta ori Ion Iliescu nu au avut parte, după cum spunea un mucalit. Și tot cu ajutorul partidului sau mai corect spus, și cu ajutorul acestui partid de care s-a despărțit printr-o petrecere, Tudorița Nicula a ajuns președinte la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, dar și consilier local. Credeți că este puțin lucru pentru un politician?

Și mai spune Tudorița Nicula că a muncit mult să ajungă și să merite acele funcții. Nimic de zis, doar că și alte femei au muncit sau muncesc dacă nu mai mult, măcar cât a făcut-o fosta lor șefă, dar pentru asta nu s-au plâns că n-au primit funcții sau nu au fost trecute pe listele de la alegerile parlamentare. Nu au făcut un titlu de glorie din munca lor de partid, nu au bătut toba în târg și nu s-au plâns cât este de greu să răzbați într-un partid de dimensiunile PSD.

Altfel spus, Tudorița Nicula a plecat din PSD și din politică, deși mi-e greu să cred că va renunța la ea în totalitate. Vor rămâne regretele, pentru unii, și concluziile, pentru alții. Acelea că în partid nu intri (doar) de dragul principiilor și nu pleci doar  pe cale naturală, ci și atunci când simți că nu mai ai dimensiuni de 90-60-90.