Magnificența Voastră Domnule Rector,
Stimate Domnule Prorector,
Stimată Doamnă Președinte a Senatului,
Stimați Domni și Doamne Decani și Prodecani, Directori și Directoare de Departament, Doamnelor și Domnilor profesori, Onorați angajați,
Dragi colegi, în continuare neplătiți,
Vă scriu în dublă calitate: de Senator și de Președinte de Sindicat.
Am o întrebare pentru voi toți: Mai puteți? Mai puteți sta fără salarii sau cu salarii foarte mult diminuate 4 luni? Mai subzistați fără fonduri pentru a achita cheltuielile lunare de curent electric, apă potabilă, gaz metan, casa scării? Mai rezistați să nu vă puteți achita ratele și ipotecile bancare, să fiți hărțuiți de bănci, de creditori, de executori judecătorești sau să vă pierdeți locuințele și mașinile? Mai îndurați să fiți în dificultate a vă trimite copii la școală sau la facultate din lipsa mijloacelor bănești? Ori să vedeți cum cei dragi vouă suferă și pier din imposibilitatea de a le susține material tratamentele medicale?
Eu unul nu mai pot! Eu unul nu vreau ca personal să trec prin toate acestea și nici nu doresc aceste lucruri vreunui coleg!
Vă rog să îmi permiteți să vă spun că exact aceste lucruri, enumerate mai sus, ne așteaptă în cazul în care nu acționăm cât mai repede. Dacă în continuare, până la sfârșitul anului calendaristic vom primi drept remunerație lunară suma de 500 RON, acest lucru înseamnă în 4 luni suma de 2.000 de RON pentru fiecare dintre noi. Cum din 15 august până în 15 decembrie sunt 4 luni, adică 123 de zile, rezultă o sumă zilnică de 16.26 RON din care trebuie să supraviețuim, că de trăit nu se poate trăi decent sau chiar indecent cu banii respectivi. Suma lunară este mai mică decât ajutorul de șomaj sau decât salariul pe care îl au lucrătorii din serviciile de salubritate ale primăriei. Adică suntem plătiți mai prost decât gunoierii și câștigăm mai puțin decât șomerii.
Nu mică mi-a fost mirarea să asist astăzi la ședințele de Consiliu de Administrație și de Senat.
La Consiliul de Administrație, a mai fost cât de cât acceptabil. Discursul s-a bazat pe solicitarea unui ajutor financiar de la minister conform cu paragraful f. din Ordinul MENCȘ Nr. 5014/ 25.08.2016. Ciudat este faptul că acel paragraf face referire tocmai la lucrul pe care nici o comisie de control a MENCŞ nu l-a constatat și asupra căruia nu am primit încă vreo rezoluție oficială, anume MANAGEMENUL DEFECTUOS.
La Senat am avut senzația că mă întorc în timp, mai precis în perioada 1981-1989. Ce-i drept eram foarte mic pe atunci dar înzestrat cu destulă memorie ca să îmi aduc aminte de frig, de întuneric și de sacrificiile pe care părinții și bunicii mei le făceau ca să nu sufăr de foame. Îmi mai aduc bine aminte de discursurile Președintelui Republicii Socialiste România, dictatorul de fioroasă amintire, Nicolae Ceaușescu. În acele discursuri se atrăgea atenția poporului român să nu comunice cu vizitatori străini și să dea dovadă de unitate și obediență. Obediență, desigur față de persoana dictatorului. Se mai cereau nenumărate sacrificii și îndurarea cu stoicism a privațiunilor. Părinții și bunicii mei știau de fiecare dată când auzeau un asemenea discurs că urmează câteva luni sau ani de foame, frig, întuneric. Un discurs similar l-am auzit astăzi în Senat. Ideile principale ale acestuia erau unitatea și disponibilitatea de a îndura lipsuri, dar și faptul că cei nemulțumiți de situație pot pleca din universitate.
Eu nu doresc să plec din universitate, dar doresc să lucrez cinstit și să îmi dezvolt cariera și familia, într-un cuvânt să am o viață normală. Bănuiesc că și dumneavoastră doriți acest lucru, dragi colegi. De ce să plec eu din universitate, sau oricare alt coleg care nu a greșit cu nimic, care nu a luat vreo decizie greșită și să rămână pe loc alte persoane mult mai responsabile de dezastrul în care ne aflăm acum? Vă întreb deschis și vă rog să îmi răspundeți. O universitate nu înseamnă doar betoane, geamuri termopan, gresie, faianță și armături de oțel. O universitate înseamnă OAMENI. Aducerea angajaților în situația de a nu putea trăi decent reprezintă cu adevărat un grav caz de DISMANAGEMENT. Responsabilii trebuie să răspundă pentru această stare de fapt.
Cu cele mai bune urări,
Cristian Rudolf
Reșița,
12.09.2016
RSS Feed