Articol

Victor Ponta a ajuns la mâna colegilor de partid. Chiar și a acelora din coaliția de guvernare. Dar și la vorba rostită seara în studiorile de televiziuni de analiștii politici și de ziariștii care îl toacă mărunt, zi de zi, ceas de ceas, ca pe frunzele de dovleac și de sfeclă ce se dau la rațele din bătătură. De câteva luni, e în centrul atenției și ține capul de afiș al ziarelor care duc lipsă de știri pe timpul verii. La drept vorbind, alt rău să nu fie căci, după cum ne-am obișnuit de la o vreme încoace, mai bine cu trăncălăi decât cu DNA și mascați la poartă.

Ultimele discuții se poartă pe seama vacanței din Caraibe, o croazieră de o săptămână pe cel mai mare vas de acest gen din lume. O plimbare pe la celălalt capăt al pământului, care l-ar fi costat pe premier și nevasta sa aproape 6.000 de dolari. La valoarea lui, nu este o sumă fabuloasă. Unele beizadele autohtone „sparg“ câte două-trei mii de ero pe noapte într-un bar de fițe la Mamaia și nu se mai face atâta tam-tam. Da, dar de unde ar avea Victor Ponta atâția bani, cât timp salariul său de prim-ministru abia trece de o mie și cinci sute de euro, iar Daciana a anunțat că își donează venitul de europarlamentar? Nu suntem naivi să credem că din alocația de stat a celor doi copii. Unde mai pui că Ponta plătește și o pensie alimentară de vreo 500 de euro. Rămân, totuși, la părerea că 6.000 de euro nu e o sumă pentru cei doi politicieni care au lângă ei pe un al treilea politician, părintele senator, Ilie Sârbu. Iar acest lucru îl știu toți cei care îl atacă din toate părțile. E clar că există directiva înlăturării lui Ponta și de la comanda guvernului căci, altfel, nu înțeleg de ce politicienii, analiștii și ziariștii nu se leagă, cu același zel, și de Klaus și Carmen Iohannis, mereu plecați în vizite și excursii la munte și la mare, în țară și în afară, cu cheltuială de la buget.

Paradoxal, nu cred că ne-am dori să-l vedem pe premier, indiferent care ar fi acesta, întinzându-și cearceaful pe plaja de la Saturn, sculându-se cu noaptea-n cap să prindă un loc de plajă cît mai aproape de de apă ori împingând tava la o Autoservire de pe plajă, deși pentru alți șefi de stat și de guverne ar fi o chestie cât se poate de normală. Dacă am avea parte de un prim-ministru sau președinte plimbându-se fără SPP după ei și stând la coadă la șaorma ori un țap cu bere, cu siguranță le-am plânge de milă, gândindu-ne la cît de săraci am ajuns dacă statul nu e în stare să le asigure măcar o ciorbă sau o salată de roșii turcești. Nu pentru că nu ar fi normal să-i vedem așa, ci pentru că așa ne-am obișnuit să-i știm. Cu mașini cu girofar, cu circulația oprită, cu antemergători. Cu lume ca la urs, să-i vadă, să le povestească despre una, alta. Dacă nu ar fi toate astea, ce farmec ar mai avea să ne uităm seară de seară la televizor acolo unde, vrând-nevrând, dezbatem și noi alături de politicienii, analiștii și ziariștii.