Menu

Articol

Victor Nafiru şi-a lansat „Boschetarul” la Caransebeş

Autor: 

Victor Nafiru şi-a lansat, ieri, romanul „Boschetarul”, editura Gordian, Timişoara, 2017, şi la Caransebeş, după ce prima lansare a organizat-o, în urmă cu mai bine de o săptămână, la Reşiţa. Lansarea a avut loc la Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeş, în prezenţa a peste 50 de scriitori, prieteni, cititori de literatură, dar şi cititori de presă, având în vedere că prozatorul Victor Nafiru este şi un cunoscut ziarist. Oficiile de gazdă au fost asigurate de către directorul Casei de Cultură, Ioan Cojocariu, şi el scriitor, în special de lucrări ştiinţifice, Cojocariu fiind doctor în istorie, dar şi poet.

„Cartea este extraordinar de interesantă şi de plăcută, pentru că în ea vedem lucruri pe lângă care am trecut şi pe care nu le-am băgat în seamă, dar, aici, în roman, capătă alte conotaţii, alte proporţii. Este vorba despre viaţa chinuită a doi oameni, pe care îi putem vedea în orice oraş”, a spus Ioan Cojocariu.

Despre romanul lui Victor Nafiru au vorbit scriitorii, Matei Mircioane, Daniel Botgros, Adrian Crânganu, aceştia patru fiind şi ziarişti, precum şi poetul Iacob Roman. Toţi prezentatorii romanului au subliniat faptul că este bine scris, bine condus, că este un roman realist, dur, dar, care conţine şi elemente de mare sensibilitate.

Scriitorul şi ziaristul Adrian Crânganu, a spus, printre altele:

„Dinolo de ziaristul Victor Nafiru veţi descoperi, în roman, şi un alt Victor Nafiru. Eu îl cunosc pe Victor şi ca om, am lucrat mult tip în aceaşi redacţie, şi nu este atât de rău, cum pare uneori, când scrie în presă. Citind romanul veţi descoperi şi un Victor Nafiru romantic. Pentru că sunt scene de romantism în carte, sunt discuţii romantice şi scene romantice, cea ce este puţin obişnuit pentru Victor. Cartea, cum a spus şi Daniel, este foarte alertă, are foarte mult dialog, ceea ce o face uşor de citit şi eu mi-am imaginat-o ca pe o piesă de teatru sau ca pe un film. Victor scrie în stil realist, aşa cum a spus şi Matei, este o carte foarte frustă şi nu lasă foarte mult loc imaginaţiei. Este o carte care curge foarte uşor, se citeşte uşor, iar ca să citeşti uşor, cu atât mai mare este efortul scriitorului”.

La eveniment au fost prezenţi, printre alţii şi primarul municipioului Caransebeş, Felix Borcean, şi fostul primar al municipiului, senatorul Marcel Vela.

La final, Victor Nafiru a acordat autografe pe noul său roman, „Boschetarul”.

Powered by Jasper Roberts - Blog