Articol

Noi, românii, alături de cetăţenii din alte patru state - Bulgaria, Croaţia, Cipru şi Polonia -, am fost răzbunaţi: Uniunea Europeană a anunţat vineri că din 2021 cetăţenii Statelor Unite vor avea nevoie de vize pentru a călători în spaţiul Schengen. Taman acum, în perioada preşedinţiei româneşti! S-a făcut dreptate pentru aceşti pielea a şaptea, parteneri strategici loiali ai Statelor Unite pînă la punerea în joc a parteneriatului european!

Americanii trebuie să posede un paşaport valabil, un card de credit sau de debit şi de o adresă de e-mail pentru a solicita o viză ETIAS (European Travel Information and Authorization System).

În prezent, cetăţenii SUA nu au nevoie de vize pentru sejururi mai scurte de 90 de zile în spaţiul Schengen.

"La fel ca şi alte ţări şi regiuni din lume, Europa a decis recent să îşi amelioreze sistemul de securitate pentru a evita orice alte probleme cu migraţia ilegală şi terorismul", arată site-ul ETIAS. Asta înseamnă că solicitanţii de viză vor trebui să răspundă unor întrebări de securitate elementare (droguri, terorism, trafic de fiinţe vii, călătorii efectuate în zone de război, călătorii precedente în Europa, cazier la zi), vor trebui să dispună de un paşaport valabil, de o adresă email şi de o carte de credit pentru a plăti în avans suma de 7 Euro. În caz de acceptare, procedura durează doar cîteva minute. În caz de refuz, motivul va trebui să fie comunicat în maximum 96 de ore. Sistemul va oferi vize pentru perioadele de sub trei luni, viza va fi valabilă 3 ani, cu un număr nelimitat de intrări şi ieşiri.

Comisia Europeană a publicat pentru prima oară în 2016 un raport prin care cere Statelor Unite să renunţe la solicitarea de vize pentru cetăţenii din cinci ţări membre ale UE - Bulgaria, Cipru, Croaţia, Polonia şi România, deoarece, conform regulilor Uniunii Europene, toţi cetăţenii europeni trebuie să beneficieze de acelaşi tratament. În iunie anul trecut, Parlamentul European a votat pentru impunerea sistemului de vize pentru cetăţenii americani.

Care vor fi consecinţele? Depinde de modul în care Donald Trump va interpreta această decizie. Greu de crezut că nu va vedea în asta un afront personal adresat Domniei Sale de către obraznicii din Lumea Veche, tocmai cînd se aşază lucrurile pentru impunerea de noi taxe şi contra-taxe din războiul comercial ce ţine să se permanentizeze de-o parte şi de alta a Atlanticului. În plus, Trump are nevoie de războiul său. Cu arme, nu cel declanşat pe toate fronturile cu politicienii din întreaga lume! Să fie Venezuela? Să fie Iranul, pe care Bibi Netaniahu arde de nerăbdare să-l treacă prin foc şi încearcă să-l tragă şi pe Donald în această aventură apocaliptică? Oricare ar fi ţintele militare ale Preşedintelui SUA, alianţa cu Uniunea Europeană, cu ţări membre, într-o Coaliţie de Voinţă, este indispensabilă.

Dar, dacă Trump se supără rău? Nu se va mai juca cu europenii în curtea şcolii? Nu vor mai sparge geamurile la cancelaria lui Hassan Rohani? Nu vor mai strica jucăriile lui Maduro? Va băga Europa într-un con de umbră pe plan internaţional?

Eu cred că va fi bine pentru Uniunea Europeană! Şi cred că va fi bine pentru oricine nu se va mai asocia golănelii politice internaţionale promovată de diverşi retardaţi şmecheri aflaţi cu degetul pe butonul nuclear! Al doilea an al mandatului lui Trump a fost plin de evenimente, de la dezvăluiri privind presupusele legături între echipa sa de campanie şi Rusia, la sprijinul său controversat pentru un candidat la Curtea Supremă acuzat de agresiune sexuală, trecînd prin suspiciuni de nepotism. Preşedinţia Trump a scos la lumină slăbiciunile sistemului american în garantarea unui guvern responsabil faţă de interesul public. Însă preşedintele Trump este mai degrabă un simptom decît o cauză, pentru că problemele existau înainte de instalarea sa în funcţie. Un simptom care nu se sfieşte să rostească cuvîntul “democraţie”, sau “drepturile omului” atunci cînd business-ul o cere. Şi o face repetat acum, în relaţia cu Venezuela lui Maduro, o palidă umbră a celui care a fost Hugo Chavez!

Hugo Chávez a fost un om al tranziţiei în istoria Venezuelei. Timp de 14 ani i-a susţinut pe cei săraci, a dus politici de scădere a dezechilibrelor sociale şi a profitat de avantajele naturale ale ţării sale pentru a o transforma într-un jucător important în cele două Americi. Moartea lui a lăsat în urmă controverse şi păreri împărţite, nu numai la nivel local, dar şi la nivel internaţional. Organismele internaţionale la care a aderat, precum Alba, Petrocaribe şi Mercosul, îi apreciază mult activitatea. Cel puţin ultimul nu ar mai fi ceea ce este acum, fără intervenţiile lui Chávez. Cei 14 ani ai guvernanţei sale acoperă exact perioada în care în regiune au fost adoptate politici de creştere economică bazate pe incluziune socială, consens politic şi independenţă în relaţiile internaţionale cu SUA. Şi implicarea totală în toate acţiunile „noii Americi Latine” îi este lăudată, chiar dacă a fost marcată de dramatizări şi retorică flambantă.

Şi atunci? Venezuela poate lua foc într-o zi. Piromanii se joacă cu focul şi în interior şi împrejur. Va sări în aer violent. Pentru că Venezuela nu e o ţară. E o sondă! Iar pompierul Donald Trump va fi acolo, pregătit să dea cu “apă şi spumă”. Nu ştiu dacă va avea viză de Europa sau nu...