Articol

Ziua Recoltei este o sărbătoare simbolică în culturile multor popoare, probabil a tuturor popoarelor, obicei cu rădăcini în vechime, din vremurile în care agricultorul Cain l-a omorât pe păstorul Abel, ceea ce, în sens metaforic, a însemnat trecerea omenirii de la modul de viaţă pastoral şi nomad, la modul de viaţă sedentar, legat de pământ şi de roadele acestuia. Cu toate că şi lui Dumnezeu i-a plăcut mai mult mirosul jertfei de carne a lui Abel, fapt care a atras invidia lui Cain, cu toate că fratele Cain este primul criminal al omenirii şi, se pare, nici lui nu-i prea plăcea ceea ce lucra (deh, muncă grea agricultura!), cultivarea pământului a adus o mai mare siguranţă alimentară oamenilor şi a permis îndeplinirea Dispoziţiei nr. 1 cu privire la proiectul de dezvoltare al omenirii: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l!”

Aşa că, zilele de toamnă târzie, când recoltele au fost adunate în hambare, în pivinţe, în poduri şi cămări, a devenit un binemeritat moment de sărbătoare. Legumele sunt în saci, cerealele pentru animale sunt în pătule, mustul fierbe, spumege pocalul,... dulce Românie, asta ţi-o doresc!

Dacă am muncit tot anul, toamna, după culesul recoltelor, e vremea să ne bucurăm şi să-i tragem un chef! Şi pentru asta trebuie să chemăm şi artiştii, că şi ei trebuie să trăiască pentru a ne bucura sufletele. Fabula lui La Fontaine este înfrântă, greierele este invitat la masa furnicii, fiindcă şi arta este o muncă demnă de apreciat. Deci, să vină muzicanţii, dansatorii şi interpreţii, să cânte muzica populară! Cam aceasta este ideea. Însă, de-a lungul istoriei, ideea a căpătat tot felul de nuanţe.

De exemplu, în vremea sărăciei socialiste, Ziua Recoltei devenise, la oraş, un fel de concurs, o cursă pentru supravieţuire. Îmi aduc aminte, eram copil, şi sacii pentru cartofi şi varză, căruciorul pentru transport, erau pregătite de cu seară, iar deşteptarea se dădea dimineaţa cu noaptea în cap, cel târziu la ora şase, ca să mai prinzi ceva marfă pe tarabe. Părinţii ne luau şi pe noi în această aventură, să ajutăm şi să ne obişnuim cu viaţa reală! Cozile la marfă erau interminabile. Spre orele amiezii din capătul rândurilor de cumpărători se putea auzi obişnuitul strigăt: „Daţi mai puţin, să ajungă la toată lumea!” Oricum, nu ajungea pentru toată lumea. De aceea, tata şi spunea că numai cei harnici ajung la cartofi. Faptul de a fi reuşit să-ţi cumperi doi-trei saci de cartofi era o dovadă de hărnicie! Cei leneşi, asta e, rămâneau fără! Cei leneşi trebuiau să pândească toată iarna momentele când „se băga” marfă la Aprozar, pentru două-trei kilograme de cartofi, pentru o varză. Cu asta, îmi aduc aminte de o întâmplare pe care mi-a spus-o Toni bácsi, şeful meu de echipă din fabrică, în vremea „societăţii socialiste mediu dezvoltate”. Nu ştiu dacă o fi fost adevărată treaba, dar, oricum, pentru noi, în vremea aceea, era plină de tâlc. Zice că la Aprozar în vitrină, a apărut un afiş: „Avem varză! Încă o lovitură dată capitalismului!” Ca să explic, căci, poate, tinerii de astăzi nu ştiu, sistemul comunist se declarase în concurs cu sistemul capitalist şi orice succes era considerat „o lovitură dată capitalismului”. Şi, la vremea aceea, să fie varză la aprozar, era un mare succes!

Aşa au fost vremurile, aşa era cu Ziua Recoltei. Ieri, am fost la Ziua Recoltei, la Reşiţa. Nu e marfă prea multă, dar şi aşa lumea cumpără cu plăsuţa. Orăşenii nu-şi mai fac provizii de cartofi în balcon. Lume mai multă la tarabele cu mititei şi cu bere şi la scena cu muzică populară. Orăşenii se adună mai mult pentru socializare decât pentru aprovizionare. Drept e că şi gospodinele care ştiu să facă zacuscă sunt tot mai puţine. Am băut şi eu o bere, am mâncat trei mici şi am cumpărat o sticlă cu must de Tirol, după care am trecut pe la supermarket să-mi cumpăr de-ale gurii. Acolo, puhoi de lume! La supermarket e Ziua Recoltei în fiecare zi!