Menu

Articol

Conf. univ. Ileana Rotaru îi cere Doinei Frunzăverde să „achite nota de plată” a unui prost management!

Conferenţiarul universitar Ileana Rotaru, de la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, Facultatea de Teologie şi Ştiinţe Sociale, o acuză pe Doina Frunzăverde, rectorul UEM Reşiţa, de prost management, de favorizarea unor cadre didactice în schimbul impunerii unui regim de umilinţe şi de austeritate pentru majoritatea personalului din universitate. Acuzaţiile sunt cuprinse într-o scrisoare deschisă (sub forma unui pamflet), din care aflăm, printre altele, că salariile personalului din universitatea reşiţeană, în ciuda promisiunilor, nu au fost plătite de două luni.

„Scrisoare deschisă

Stimata Doamnă Rector Doina Frunzăverde,

Subsemnata, Ileana Rotaru, în calitate de conferenţiar universitar în cadrul Facultăţii de Teologie şi Ştiinţe Sociale, doresc să vă mulţumesc pentru meniul ”Inghite şi taci!” oferit de Universitatea „Eftimie Murgu” Reşiţa în ultimii ani, mai exact din 2012 până în prezent. Este un meniu în care mare parte dintre colegii mei s-au regăsit sau pe care l-au înghiţit sub forma unei diete impuse şi apoi interiorizate...ca orice regim care se respectă! Este un meniu abundent în nutrienţi sub forma unor norme didactice care depăşeau maximul admis de Legea învăţământului (adica de la 2, 3 chiar 4 norme în plus) şi desigur, neremunerate... ce rost au satisfacţiile materiale când este vorba de autonomia universitară şi principiul eficienţei manageriale?! Dar, cum de aşa este românul, am privit peste gard în curtea vecinului şi nu am putut să nu observ cum, în timp ce noi încercam să ne bucurăm de soia şi zgârciurile unei norme de bază supraîncărcate şi plătite la minimum sau....deloc, mai exact, alţii (conform declaraţiilor de avere de pe site-ul (www.uem.ro) se bucurau de copane, trufe şi fineţuri cu salarii ce depăşeau bunul simţ (între 3500 şi 9000 lei lunar) în condiţiile în care UEM Reşiţa trecea prin „perioade de criză”, se confrunta cu „scăderea alaramantă a numărului de studenţi” (vitamine şi proteine, ca să păstrăm metofora culinară). De unde să aprovizioneze Ministerul asemenea ospeţe, doamna Rector atâţia ani la rând? Iată întebarea la care trebuie să răspundeţi acum când salariile cadrelor didactice şi ale personalului administrativ din UEM, ca parte integrantă a cadrelor didactice din întreg învăţământul superior românesc, ....nu au fost plătite de două luni !!!

Ce să mai vorbim de inivitaţi?! La acest festin „de criză”, noi, muritorii din UEM Reşiţa, de la amărâţii de ospătari (alţii decât cei de la UEM Servicii, să ne înţelegem!), cei de la prăpăditul de local de stat (profesori, secretare , femei de serviciu, bibliotecare etc.) , priveam cu jind cum colegii noştri, invitaţi de la alte case celebre şi prietenoase conducerii UEM, erau serviţi cu norme didactice plătite conform legii (a se consulta Hotărârea Senatului nr.3/9din 30.10.2014) în timp ce nouă ni se spunea în cadrul unor parastase lacrimogene de 3-4 ore că este bine pentru silueta didactică să înţelegem, să ne supunem, să postim deoarece satisifacţiile le vom primi mai târziu! Da, umilinţa!!!

Iată, stimată doamnă Rector, în calitate de „vector principal de imagine” al acestui festin (am încheiat citatul dintr-un comesean) aţi ajuns să nu aveţi cum să vă achitaţi nota de plată!!! Ba mail mult, cu o îndârjită ameţeală să ne faceţi să credem că e vina altora că dvs. şi naşii aţi mâncat, aţi băut ....şi vorba cântecului...noi ” cu ce ne-am ales în viaţă” atunci când ne propuneţi să ne unim cu Vestul (ca să ne achite nota de plată!) şi să ne dea şi banii pe mâncarea mâncată în ultimii 3 ani! Chiar credeţi că vor plăti alţii? Şi dacă da, cu ce preţ?

Doamna Rector, noi v-am crezut şi aşa cum ne-aţi atras atenţia pe la ultima Adunare Generală a angajaţilor UEM, v-am şi votat. Şi eu v-am votat (deşi n-aţi fi zis niciodata!) Nu aveam pe cine, că aţi fost unicul candidat!

Dar cred că în acest moment este timpul să vă achitaţi nota de plată! Aşa e frumos, în orice local ...! Iar din punctul meu de vedere, UEM Reşiţa este un local cu stil şi de 5 stele! Nu doar cum spun unii care ne asemuie cu o păşune nelucrată sau că avem ciorapi de lână...mai sunt şi cadre didactice handmade/ tradiţional-autentice care nu iau bacşi şi nici nu înghesuie clientele/ clienţii prin colţuri, care îşi respectă profesia şi menirea la catedră! Pentru aceştia, sălile de curs sunt pline, iar studenţii nevionovaţi vin la cursuri înfruntând şi frigul, şi lipsa banilor sau a altor satisfacţii tipice vârstei.

Da, stimată doamnă Rector! Eu cred cu tărie că încă Dăscăliţa lui Goga nu a plecat în Germania şi nici Domnul Trandafir nu a ieşit la pensie anticipată!!! Doresc să îmi continui activitatea de dascăl la Reşiţa, doresc să fiu cadru didactic universitar reşiţean şi doresc ca măcar în ultima clipă, să înţelegeţi că nu ne-a mai rămas decât onoarea !!! Nu cred că ar trebui să achite alţii nota dvs. de plată, cum nu cred că este fairplay să vă ascundeţi după decizii colective sau să spuneţi în public că nu aţi ştiut ce aţi comandat în ultimii 4 ani, cel puţin!!!

Cu respect pentru învăţământul superior românesc (atât cât a mai rămas), cu respect pentru profesorii mei şi pentru colegii mei din acelaşi învăţământ superior românesc şi de pretutindeni”.

Ileana Rotaru

Powered by Jasper Roberts - Blog