Menu

Articol

Primarul suspendat al Băilor Herculane rămâne arestat la domiciliu

O nouă tentativă eșuată a lui Nicușor Vasilescu de a scăpa de măsura arestului la domiciliu pronunțată în iulie 2015 de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Caraș-Severin și rămasă definitivă prin Încheierea Curții de Apel Timișoara. Instanța Tribunalului Caraș-Severin a respins cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv la domiciliu cu măsura controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune formulată de primarul suspendat al orașului Băile Herculane, prin apărătorul său ales.

În schimb, a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și a prelungit măsura arestului la domiciliu, cu 30 de zile, începând cu 24 octombrie și până la 22 noiembrie, inclusiv. În aceeași situație se află și secretara primăriei, Aurelia Dumitrache.

Reamintim că Nicușor Vasilescu a fost reținut în baza acuzațiilor dintr-un dosar din 2014, în care este vorba de unele schimburi de terenuri și clădiri în orașul de pe Valea Cernei. Primarul Vasilescu a respins mereu aceste acuzații, susținînd că toate operațiunile au avut girul consilierilor locali.

Powered by Jasper Roberts - Blog