Articol

Et in Călugăra ego! Am fost şi eu la Mănăstirea Călugăra, de sub Stânca Rolului, situată la mai puţin de 20 de kilometri de Oraviţa, în Munţii Aninei. Auzisem câte ceva despre frumuseţea locului, despre atmosfera tihnită, tainică, spirituală, care îţi poate fi hrană de suflet. Le-am pus, însă, pe seama sfintei publicităţi, atât de necesară pentru a vinde turiştilor un loc, pentru a le inocula dorinţa de a vizita un obiectiv turistic, eventual pentru a lăsa acolo nişte bani în cutia milei sau să cumpere diferite obiecte de cult. Iaca, avem în Caraş-Severin nu numai „cea mai frumoasă cascadă din lume”, dar avem şi un loc sacru, cu moaşte sfinte şi cu o icoană făcătoare de minuni! Ar fi fost acesta mesajul de laudă, pe care l-am perceput. Că ar fi un loc bun pentru turism religios, un loc în care credincioşii pot intra mai uşor în legătură cu divinitatea, iar necredincioşii se pot uimi de sfinţenia naturii şi, poate, de arhitectura clădirilor din complexul monahal.

Nu, nu e doar atât! Şi nu e doar atât, începând cu drumul prin satele Ciclova Română şi Ciclova Montană, triste, prăfuite şi pitoreşti, cu o fantastică biserică catolică (în Ciclova Montană) cocoţată pe o stâncă, după care şerpuieşte prin pădure, însoţind un pârâu. Dacă zic că pârâul e vesel şi cu ape cristaline, o să spuneţi că scriu texte de muzică uşoară ieftină, dar, chiar aşa e pârâul; vesel şi cristalin! Apoi, codrul e des şi răcoros, iar drumul îngust ce străbate codrul des e bine asfaltat şi încă fără gropi. Apoi, după ce urcă o porţiune abruptă de câteva sute de metri, cu serpentine strânse, drumul intră în curtea Mănăstirii Călugăra. O minune! De pe peretele ameţitor de stâncă ce străjuieşte mănăstirea se prăvăleşte o cascadă, ale cărei ape se strecoară pe sub curte. Sus, pe buza cascadei, păzeşte clopotniţa. În curte, bisericuţa şi acareturile mănăstireşti. Frumos, curat, proaspăt. Şi am intrat în curtea mănăstirii împreună cu poeţi din 17 ţări, veniţi în Caraş-Severin la Festivalul Internaţional „Porţile Poeziei”. Toţi cu ochii mari, toţi mirându-se pe limba lor. S-au vorbit la Călugăra vreo 15 limbi, plus limba rusă! Poeta din Rusia, care ştia binişor engleza, a venit în faţa mea şi a început să-mi vorbească, zâmbind, în ruseşte. I-am reamintit, în engleză, că „I do not understand russian”, dar  a continuat să ciripească fericită în ruseşte. Avea lucruri importante de spus despre măreţia locului, despre sentimentele ei. Aşa cred. Şi, desigur, am aprobat-o, „Da, da!”, ziceam eu, şi ea tot „Da, da!”, plus alte multe cuvinte care sunau fermecător.

Pe scurt, Mănăstirea Călugăra e un loc în care aflându-te nu-ţi poţi imagina că în lume există conflicte, războaie şi suferinţă, ci e doar linişte, bucurie şi împăcare. Şi eu am fost la Călugăra!