Alegerile locale s-au încheiat, însă nu peste tot este liniște. În unele comune disputa a fost aprigă înainte, în timpul campaniei și continuă chiar și după publicarea rezultatelor. Au existat tot felul de contestații, de la prezența în secțiile de votare ale candidaților, până la reclamații de natură penală. Unii au depus sesizării la birourile electorale, alții au făcut plângere în instanță.
Un astfel de caz este cel de la Fîrliug. Adriana-Elena Sărăor a solicitat Prefecturii Caraș-Severin și Judecătoriei Reșița să dispună invalidarea mandatului de primar al lui Ioan Borduz, PSD, ales în fruntea primăriei cu 598 de voturi din cele 1.353 valabil exprimate.
Petenta, care a candidat și ea la Primăria Fîrliug, din partea PMP obținând 415 de voturi, susține că „mandatul validat a încetat de drept,prin efectul legii“, întrucât Borduz ar fi încălcat legile și Constituția, iar asupra acestuia planează îndoiala și nelegalitatea.
Iată ce spune Adriana-Elena Sărăor: „Numitul Borduz Ioan a fost condamnat penal prin Hotărârea nr. 58/19.12.2014 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosar nr. 1412/290/2013, la o pedeapsă de 3(trei)ani închisoare şi la o pedeapsă de 20.000 (douăzeci mii) lei amendă penală . În baza art.71 din vechiul C.pen. i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute în Codul Penal la art.64 lit.a teza II- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, pe durata executării pedepsei principale a închisorii. În temeiul art. 86 ind.1 C.pen s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 6 ani. În baza art. 86 ind. 3 alin. 1 C.pen s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere. În baza art.71 alin.5 C.pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.
Drepturile interzise ca pedeapsă accesorie au fost suspendate odată cu suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 6 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, respectiv 24.03.2015“.
Altfel spus, lui Ioan Borduz nu îi este interzis dreptul de a fi ales primar sau consilier local, însă, susține Adriana-Elena Sărăor: „În momentul în care acesta obține calitatea de primar sau ales local prin votul alegătorilor, devine incidentă Decizia nr. 18/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi efectele acesteia asupra situaţiei unei persoane ce deţine calitatea de primar sau ales local și care este condamnata la o pedeapsa privativa de libertate, în privința careia s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei“.
Adriana-Elena Sărăor consideră că ar fi lipsită de logică juridică si contrara ordinii de drept, validarea unui mandat care, deși legal obținut, nu poate produce efecte juridice, mandatul de primar al lui Ioan Borduz fiind încetat de drept din momentul validarii mandatului, aceasta concluzie fiind justificata si din perspectiva faptului că termenul de încercare s-ar suprapune cu perioada mandatului.
Fosta candidată a PMP solicită, în cazul în care lui Borduz i se va invalida mandatul, să fie desemnată în mod legal primar al comunei Fîrliug.