Articol

Candidatul de centru-stînga, Emmanuel Macron, cu 23,75% din voturile exprimate, şi lidera Frontului Naţional (extremă dreapta), Marine Le Pen, cu 21,53%, s-au calificat pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Franţa, după anunţarea rezultatelor finale. Cu ocazia turului întîi, participarea s-a ridicat la circa 70%, una dintre cele mai mari prezenţe din ultimii 40 de ani, potrivit Ministerului francez de Interne.

Primul tur al alegerilor franceze, care se aşteaptă să zdruncine Europa din temelii, a fost expresia unei "profunde lehamite de sistem, o renunțare definitivă la trecut", lăsînd "dreapta K.O." și stînga la pămînt, o pagină cu totul nouă din istoria celei de-a V-a Republici, eliminîndu-i de la prezidențiale pe toți reprezentanții partidelor politice care, sub un nume sau altul, au guvernat în deceniile trecute", după cum nota luni dmineaţă presa de la Paris. Şi poate fi aşa, şi doar pentru faptul că, pentru prima dată în ultimele decenii, o campanie electorală (cea a candidatei Frontului Naţional) s-a desfăşurat sub un slogan în care era amintit POPORUL! Nu Franţa unită!, nu Franţa măreaţă!, ci "în numele poporului", un "ingredient" ne-prezent în alegeri, de la căderea Bastiliei!

Conform scenariilor făcute înainte de rezultatul primului tur, duelul Macron-Le Pen era cel mai probabil, estimările fiind că Emmanuel Macron va fi următorul preşedinte al Republicii, beneficiind de transferul de voturi din partea stîngă a electoralului şi a centriştilor. Marine Le Pen ar trebui să poată să atragă voturi de la conservatorul François Fillon.

Candidatul dreptei François Fillon, a cărui campanie a fost afectată de scandalul presupuselor angajări fictive ale unor rude, s-a clasat la mică diferență de candidatul stîngii radicale, Jean-Luc Mélenchon (19-20,3 % față de 19,5-20 %), care a avut o ascensiune remarcabilă în ultimele zile de campanie. Ca Syriza în Grecia sau Pedemos în Spania, Mélenchon reprezintă curentul cel mai radical al stîngii, dar spre deosebire de liderii celor două mișcări menționate, cariera politică a stîngistului francez s-a desfășurat în interiorul PS. Adversarii săi îl acuză că este antieuropean, susținător al protecționismului, neocomunist și adeptul unei alianțe bolivariene care îl apropie de președintele rus Vladimir Putin sau de șeful statului syrian, Bashar al-Assad.

Candidatul socialist, Benoît Hamon, înfrînt drastic cu 6% din voturi potrivit sondajelor, a admis o "sancțiune istorică" pentru partidul său, dar şi pentru actualul preşedinte francez ce-şi va găsi, cu siguranţă, locul în galeria maimuţoilor politici europeni! Prezidenţiabilul Hamon a reacţionat imediat după publicarea primelor estimări şi exit-poll-uri, cerîndu-le alegătorilor socialişti să voteze în al doilea tur al scrutinului prezidenţial pentru Emmanuel Macron, tocmai pentru a învinge Frontul Naţional. Previzibil pentru un reprezentant al SISTEMULUI!

Speranţele establishment-ului francez şi european se pun în Macron, un fel de Dacian Cioloş al Franţei. Născut pe data de 21 decembrie 1977 la Amiens, în nordul Franţei, candidatul de centru, susţinut de mişcarea politică En Marche!, nouă şi extrem de vocală, un fel de USR francez, este cel mai tînăr candidat la alegerile prezidenţiale din Franţa. Licenţiat în filosofie al Universităţii Paris Nanterre, Emmanuel Macron are un masterat în afaceri publice obţinut la Institutul de Studii Politice din Paris, fiind, de asemenea, absolvent al Şcolii Naţionale de Administraţie. Şcoala Naţională de Administraţie este cea mai prestigioasă dintre „marile şcoli” cu profil politic şi economic din Franţa, absolvenţii săi (cunoscuţi şi sub numele de enarhi) ocupînd prin tradiţie posturile-cheie în administraţia publică a Franţei şi a altor ţări francofone (enarhi au fost şi trei preşedinţi francezi de după 1945: Valéry Giscard d'Estaing, Jacques Chirac şi François Hollande). Deci, oricît ar încerca Macron să se detaşeze de sistemul politic francez tradiţional, el face parte din el! Este o creaţie a sa! Îl reprezintă! Este reprezentantul celor cu "sînge albastru"!
Macron a vorbit în campanie despre necesitatea unei legi care să „moralizeze“ viaţa publică, un act normativ care să le interzică parlamentarilor angajarea unor apropiaţi sau membri ai familiei, astfel încît „să se pună capăt nepotismului“, despre crearea unei poliţii pentru securitate cotidiană, a unei forţe de 5.000 de poliţişti de frontieră cu partenerii europeni, limitarea la un an a duratei autorizate de şedere a unui lucrător detaşat, stabilirea unui buget al zonei euro, cu un Parlament şi un ministru al Economiei şi Finanţelor din zona euro, precum şi crearea unui fond european de apărare, care va finanţa echipamente militare comune şi înfiinţarea unui Stat Major european permanent. Pe scurt, este pro-european, deşi nu prea ştie, în momentul de faţă, cum va arăta Europa la care face referire!

Născută pe data de 5 august 1968 la Neuilly-sur-Seine, Marine Le Pen este cel de-al treilea copil al fondatorului formaţiunii de extremă-dreapta Frontul Naţional, Jean-Marie Le Pen. Aflată din ianuarie 2011 la şefia acestei formaţiuni, Marine Le Pen şi-a luat în 1990 licenţa în ştiinţe juridice la Universitatea Paris II-Assas, iar în 1991 a absolvit un program de studii aprofundate în drept penal. În 1992 a devenit avocat. A vorbit în campania electorală "în numele poporului" şi a mizat pe necesitatea unor negocieri cu Bruxelles-ul privind poziţia Franţei, urmînd ca apoi să fie organizat un referendum pe tema apartenenţei ţării la Uniunea Europeană (Frexit), a afirmat că intenţionează să suspende acordul Schengen de liberă circulaţie în interiorul blocului comunitar, dar şi să îi expulzeze pe străinii cu probleme aflaţi în atenţia autorităţilor, în termen de „două luni“, dacă va fi aleasă.

Mişcarea En Marche are doar un an şi nu a participat niciodată la alegeri parlamentare, dar prezidenţiabilul de centru-stînga a anunţat că va începe de luni să construiască o majoritate parlamentară pentru a putea guverna după legislativele din iunie, în care se va lupta cu structuri tradiţionale precum gaulliştii şi Partidul Socialist.

Aşadar, în Franţa lupta se schimbă într-o confruntare popor-elite, iar elitele îşi apără cu cerbicie poziţiile ocupate în ultimele decenii. Chiar cu preţul unor manipulări şi atacuri uriaşe în presa din întreaga lume. Dar cabotinismul plîngăcios nu este nou la Paris. În 1961, pe fondul rebeliunii din Algeria, De Gaulle declara stare de urgenţă şi făcea la radio un "apel emoţionant către naţiune": "Francezi... fac apel la voi... ajutaţi-mă", le spuse el. "În numele Franţei, faceţi totul, dar totul..."!

Istoria se repetă! Candidaţii establishment-ului francez şi european cer naţiunii franceze, în cor, "să facă totul, dar totul" pentru a o împiedica pe Marine Le Pen să devină preşedinta Franţei! Le Pen nu va cîştiga. Nu pentru că "lumea bună" e împotriva ei (inclusiv ţîpuritorii din România!), ci pentru că francezii sînt suficient de misogini ca să nu trimită la Elysee o femeie!

Turul al doilea al prezidențialelor este prevăzut la 7 mai cu preluarea funcției în scurt timp, pentru un mandat de cinci ani. Alegeri parlamentare sînt apoi programate în iunie.