Articol

Astăzi se împlinesc doi ani de când bunul meu prieten Tavi Apahideanu s-a întors în Lumină! Şi Lumina l-a primit, lăsând, în compensaţie, pământul mai întunecat de lipsa lui! Lumea nu mai este aceeaşi, iar altarul prieteniei sincere şi dezinteresate suferă de absenţa unuia dintre cei din urmă sacerdoţi!... 

Ne-am cunoscut mai bine într-o după-amiază de toamnă a anului 1994, în cabinetul lui, unde mă invitase ca să-l ajut, cu instrumentele mele statistice, să găsească legăturile ascunse dintre o boală şi posibilii factori vindecători; după vreo două ore de discuţii a conchis că putem lăsa statistica şi medicina deoparte, că avem alte lucruri mai importante de discutat...şi am tot discutat, în nenumărate întâlniri, mult mai puţine decât ne-am fi dorit, vreme de peste două decenii, nedeturnaţi de nimeni şi de nimic în sinceritatea prieteniei noastre! 

Iubit de prieteni (adevăraţi), minţit de prieteni (falşi), temut (de duşmani, că a avut!), prigonit (de "autorităţi"), Tavi a fost printre acele spirite rare pentru care trecerea timpului nu a însemnat şi transformarea principiilor în mofturi şi, pentru asta, l-am preţuit enorm! Dar şi pentru că nu era un spirit axiomatic, ci dilematic, adică admitea că a fost Cuvântul înaintea Luminii...dar numai dacă de la ipoteză la concluzie se ajungea pe calea unei riguroase demonstraţii!… Admitea şi fără demonstraţie, adică punându-şi sufletul în joc, dar atunci îţi spunea „eşti un ticălos!...", cuvintele sunând ca o atotmulţumitoare mângâiere! 

În vara lui 2015, în august, un bun prieten comun mă conducea spre Timişoara, după tihna câtorva zile petrecute cu familia şi, parcă zgândărit de-un gând ascuns, am dat să mă opresc şi să bat la geamul casei lui din Bocşa; n-am făcut-o, din pricina prea-marelui zor, iar destinul a făcut să rămân dator cu această întâlnire şi cu prieteneasca îmbrăţişare pentru un timp indefinit...dar tot mai aproape! Ne vom revedea ca Lumină, cu aceeaşi plăcere şi dragoste şi sper să-mi spună „bine-ai venit, ticălosule!…", cu aceeaşi căldură cu care a făcut-o întotdeauna!

Liviu Spătaru