Ieri-seară, în jurul orei 22, pasagerii trenului care mergea de la Reşiţa spre Timişoara au trăit clipe de coşmar parcă desprinse dintr-un film western atunci când trenul este atacat de hoţi. Martorii spun că în momentul în care trenul cu care călătoreau s-a pus în mişcare din staţia Colţan, ar fi auzit cum s-a tras un foc de armă. Oamenii au sunat imediat la poliţie, pe numărul unic de urgenţe, şi au transmis autorităţilor că o alice a pătruns prin geam, în compartiment.
Adrian Jurjica, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, spune că „echipa operativă deplasată la fața locului, din care a făcut parte și un polițist din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, nu a identificat proiectile sau fragmente de proiectil. Au fost însă ridicate probe, urmând a se efectua o expertiză criminalistică”.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit, dar pasagerii s-au ales cu o sperietură zdravănă, iar cercetările continuă în vederea clarificării stării de fapt, sub coordonarea Parchetului competent.
UPDATE, ora 11,15=====================
În urma incidentului, polițiștii au prezentat dosarul procurorului de caz, care a încadrat fapta ca fiind infracțiune de distrugere.
După cum se arată în comunicatul de presă al Poliţiei, din cercetările efectuate nu se poate concluziona că a fost folosită o armă de foc, specialiștii criminaliști urmând să stabilească natura obiectului care a spart geamul trenului Regiotrans 16113 Timișoara-Reșița Nord, printr-o expertiză fizico-chimică.