Are 96 de ani şi este veteran de război. În Caraş-Severin au mai rămas doar şase foşti militari care au cunoscut ororile celui de-al Doilea Război Mondial. Între ei şi Dumitru Cerbu, pe care l-am întâlnit la manifestările omagiale organizate de Ziua Armatei României la Centrul Militar Judeţean Caraş-Severin. Îmbrăcat în costum şi palton negru, cămaşă albă şi cravată, cu părul alb, sprijinit în baston, la braţul uneia dintre fiicele sale, aşa a venit fostul soldat la Sărbătoarea Armatei. La reverul paltonului, două medalii miltare.
Dumitru Cerbu nu a apucat să lupte nici la cotul Donului, şi nici la Oarba de Mureş ori Carei. Şi nu pentru că nu ar fi vrut, ci pentru că soarta îi hărăzise un alt destin. Născut într-un sat sărac din judeţul Vaslui, Dumitru Cerbu a fost încorporat, ca şi militar în termen, chiar în vara anului 1944, când trupele sovietice străbăteau în pas eliberator România.
„Pe noi războiul ne-a prins cătane. La Turnu Măgurele, unde campania mea a trebuit să lupte nu doar împotriva aviaţei germane, împotriva căreia întorsaesem armele, ci şi împotriva noilor aliaţi. A fost mai rău ca pe front, am suferit mult şi suferinţa aia nu am uitat-o niciodată. Ruşii ar fi vrut să ne ducă în Uniunea Sovietică, la lucrări de reconstrucţie, pe motiv că armata română le distruseseră satele şi oraşele. Motive de-ale lor, de parcă nu ar fi fost război. Nu am vrut şi ne-am ascuns. Am fost îngropaţi în pământ şi peste noi au fost puse paie, multe paie, să nu ne găsească ruşii care înfigeau baionete în pământ, ca să dea de noi. Eram plini de păduchi, din cap până în picioare. Până şipe sprâncene aveam, dar am preferat să murim acolo, decât să fi mers în Uniunea Sovietică. Am avut zile şi am scăpat, dar alţi soldaţi nu au avut norocul meu. Comandantul nostru a rămas îngropat acolo, şi nu l-am mai văzut după aceea”, ne-a mărturisit cu lacrimi Dumitru Cerbu.
După lăsarea la vatră, fostul soldat s-a întors în satul lui, apoi paşii l-au purtat în celălalt capăt de ţară, la Reşiţa unde a muncit la Combinatul siderurgic, la secţia „Încărcări şi Descărcări”, din Dealul Mare.
În semn de recunoştiinţă, statul român i-a acordat o indemnizaţie de veteran de război de 400 de lei, de cel puţin 15 ori mai mică decât pensia specială a unuia care a auzit de război din cărţile de istorie. A unuia bun de gură, care nu a fost nici pe front şi nici într-o groapă comună, aşa cum a fost Dumitru Cerbu..
RSS Feed