Menu

candidaţi

Azi, de Sfânta Parascheva, PSD Caraș-Severin își desemnează candidații la parlamentare

Ion Mocioalcă

Vineri, 14 octombrie 2016. Momentul adevărului pentru social-democrații din Organizația PSD Caraș-Severin. Consiliul executiv al organizației județene se întrunește pentru a aproba listele cu candidații pentru alegerile generale din luna decembrie. Lucru deloc ușor, în condițiile în care numărul doritorilor de a ajunge pe locurile eligibile, și implicit în Parlamentul României, este mai mare ca oricând. Din acest punct de vedere, cei 96 de membri ai Consiliului executiv nu vor avea o sarcină ușoară.

Cu sictir, despre alegeri și nu numai!

Toamna aceasta nu este doar anotimpul recoltelor bogate (dacă nici în 2016 nu au fost condiții bune pentru agricultură, atunci nu va mai fi niciodată), a bobocilor care, zice-se, se numără în această perioadă, a tulburelului, gogonelelor și a altor murături de sezon, ci și a demisiilor spectaculoase, gen M.R.U.

Căci, parlamentari sunt şi nu borfaşi de cartier!

O clasă politică se formează greu. Atunci când se bazează pe oameni, care renunţă la meseria lor pentru a se dedica în totalitate acestui ţel. În cazul în care le fac pe amândouă, cu siguranţă nu fac decât să-şi bat joc şi de una, şi de alta. Mă gândesc aici la anumite categorii profesionale care s-au trezit peste noapte în Parlamentul României.

Cei mai iubiți dintre pesediști se pregătesc pentru alegerile parlamentare!

Luminița Jivan și Ion Mocioalcă

Până în data de 9 septembrie, social-democrații cărășeni vor trebui să definitiveze cele două liste cu candidații pentru alegerile parlamentare din acest an. Bătălia pentru locurile eligibile este aprigă și mai încinsă ca niciodată, pentru că mulți sunt cei care râvnesc să ajungă deputați sau senatori. O decizie în acest sens va fi greu de luat și este de așteptat ca ultimul cuvânt să-l aibă conducerea de la București.

400 de candidații așteaptă rezultatele contestațiilor la Bac (UPDATE)

Foto: bucurestifm.ro

În sesiunea din vară a examenului de bacalaureat, promovabilitatea în Caraș-Severin a fst 62,62%, sub cea înregistrată la nivel național. Un număr de 590 de candidați au fost respinși, fie pentru că n-au obținut media generală de cel puți 6, fie că la una dintre materiile la care au susținut examenul nu au reușit să primească minim 5.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog