Cartierul Valea Cenchii din Caransebeş are, începând de astăzi, apă la robinet, ca urmare a unui foraj realizat de Primăria municipiului, la adâncimea de 130 de metri. În Valea Cenchii exista o reţea de distribuţie a apei, însă, aceasta aducea apă de la suprafaţă, dintr-un pârâu, adică doar apă menajeră, care putea fi consumată cu precauţie, numai după fierbere. De această investiţie a Primăriei şi Consiliului Local Caransebeş beneficiază cei aproximativ 600 de locuitori ai cartierului.