Menu

CSR

Depinde din ce unghi privim!

Până în anul 1989, starea de bine a Reşiţei era reflectată şi de cantitatea de fum de la cuptoarele Simens Martin din Combinatul Siderurgic Reşiţa. Cu cât în natură se degajau mai mulţi metri cubi de fum, cu atât şi producţia de oţel era mai mare (la un moment dat, a atins un milion de tone/an).

Reqviem pentru UCMR şi fuşeraiele de altădată

Da, ştiu, reqviemul este pentru morţi! UCM Reşiţa n-a murit, dar nici bine n-o duce. Pe de altă parte, nu sunt profet, nici firmă de insolvenţă, aşa că n-o să-i prezic nici falimentul, nici viitorul luminos! Este foarte posibil să funcţioneze şi să se dezvolte, e posibil să dea faliment.

Muncă şi distracţie în alte vremuri

În anii 70-80 ai secolului trecut, în combinatul siderurgic şi în uzina de construcţii de maşini erau angajaţi în jur de 25.000 de oameni. Toţi oamenii aceştia aveau nevoie de transport, la locul de muncă şi acasă, aveau nevoie de echipament, de scule, de mâncare, aveau nevoie de... distracţie.

Iubesc Reșița. Pur și simplu!

Reșița nu a fost niciodată un oraș frumos. Unul care să se compare cu Timișoara, Aradul ori Lugojul. Străbătut de un drum lung, cu două sensuri de mers. Pe una te duci, pe cealaltă te întorci. Nu are decât un singur bulevard, Republicii, deși în hărți apar vreo trei, însă, dacă citim în Dex definiția lui, concluzionăm că Muncii și Al. Ioan Cuza numai bulevarde nu sunt. Că noi le spunem așa, e o altă poveste.

Powered by Jasper Roberts - Blog