Menu

demisie

Vlădulescu a demisionat. Cine va fi noul manager al Teatrului de Vest Reşiţa?

N.D. Vlădulescu

Teatrul de Vest din Reșița a rămas fără manager, după demisia lui Nicolae Dumitru Vlădulescu, în această dimineață, din funcția pe care o deținea. Oficial, sunt invocate probleme de sănătate, însă este ciudat faptul că demisia a apărut în plină desfășurare a Festivalului „Scena ca o stradă“, care are loc la Teatrul de Vest din Reșița. Neoficial, se pare că lui N.D. Vlădulescu conducerea Consiliului Județean Caraș-Severin i-a forțat mâna să plece, însă fostul manager a negat acest fapt.

Mărturisirea cutremurătoare a unui pesedist: „Singurul mod în care aș fi putut fi în stradă ar fi fost, probabil, înfipt într-o țeapă!“

Valentin Lupșa, stânga

Adoptarea rușinoasă a proiectului de lege privind grațierea și a Ordonanței de Urgență privind modificarea codurilor penale trezește reacții dintre cele mai neașteptate nu doar în rândul adversarilor politici ai PSD, ci și printre membrii formațiunii politice condusă de Liviu Dragnea. Este și cazul lui Valentin Lupșa, aflat la cel de-al doilea mandat în Consiliul Local Reșița. Astăzi, acesta a demisionat din PSD, printr-un email pe care l-a trimis din Germania, unde se află la muncă din luna octombrie a anului trecut.  

Cât timp nimeni nu-i cere, șefa ALDE Caraș-Severin nu demisionează!

Ionela Kovacs

ALDE Caraș-Severin a repetat „isprava“ de la alegerile locale, când nu a reușit mare lucru nici la Consiliul județean și nici la primării. De data aceasta ALDE nu va avea reprezentanți nici în Parlamentul României, rezultatele obținute de candidații cărășenii fiind sub cele înregistrate de cei din PSD și PNL. Ce-i drept, la Camera Deputaților s-a mers cu un candidat impus de la București care în final nu a putut să treacă nici măcar pragul celor cinci procente, însă acest lucru nu absolvă de eșec conducerea organizației județene.

Unde sunt bărbații din PNL?

Duminică seara, la anunțarea rezultatului alegerilor, liberalii păreu statui ale deznădejdii. Se uitau la scorul afișat pe ecranul televizorului și nu le venea să creadă. Pentru prima dată în ultimii ani, nu i-am mai auzit spunând că au fost furați la vot, că au fost împiedicați să ajungă la urne, că au fost prea puține secții de votare în diasporă.

Stenogramele PSD au dus la demisia inspectorului şcolar Lucian Miclău

Lucian Miclău

Publicarea în presă a așa-ziselor stenograme ale echipei de campanie PSD a avut un efect neașteptat. Unul dintre cei care au participat la discuțiile din grup a demisionat din funcția deținută. Este vorba de prof. Lucian Miclău, inspector de istorie-geografie și discipline socio-umane, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog