Menu

DNA

Doctorul bolnav, în „perfuzii“ la DNA

Este știrea momentului. A toamnei, dacă nu cumva a anului. Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reținut pentru luare de mită. Un flagrant făcut sâmbătă seara l-a trimis pentru 24 de ore în arestul poliției. La ora la care cei mai mulți dintre noi ne pregăteam de culcare, procurorii DNA puneau la cale flagrantul.

DNA, DIICOT și ferestre zăbrelite

De mai bine de un an, DNA și DIICOT au declanșat o adevărată ofensivă împotriva funcționarilor publici, primarilor, consilierilor de tot felul, secretarilor de stat și miniștrilor care iau șpagă. Într-un timp, nu exista zi în care să nu fi auzit că un politician, indiferent de partidul din care făcea parte ajunsese la Parchet. Bineînțeles, cu mascații și televiziunile după el.

DNA își vede de treabă. Merge înainte!

DNA nu vine să bată la ușa casei sau a biroului unuia sau altuia, atunci când am vrea noi. Nici măcar când avem impresia că ne-am pierdut orice speranță de a se mai face dreptate. Ca atunci, când simțim că se năruiesc șansele ca unii să plătească pentru ce-au făcut dincolo de cadrul legal. DNA vine când trebuie și când știe că e momentul să o facă.

Frunzăverde şi Ghiorghioni au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Sorin Frunzăverde, președinte al Consiliului Județean Caraș Severin și vicepreședintele PNL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire, de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, a influenței ori a autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, b

Ponta și Șova, mână în mână în dosarul Turceni - Rovinari

În această dimineață, primul ministru al României, Victor Ponta, a fost chemat la Direcția Națională Anticorupție, unde procurorii i-au adus la cunoștiință faptul că s-a dispus începerea urmării penale față de acesta, cu privire la săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscal în formă continuată și spălare de bani. Potrivit procurorilor, toate aceste fapte au fost săvârșite în perioada în care era reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel“.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog