Menu

economie

Nicolae Ștefănescu nu se lasă: vrea la Cotroceni!

Nicolae Ștefănescu și fostul coleg de partid Ioan Spânu

În urmă cu aproape un an, fostul consilier județean și vicepreședinte PSD Caraș-Severin la acea vreme, Nicolae Ștefănescu, declara presei intenția sa de a cere o audiență la Cotroceni președintelui Klaus Iohannis. La momentul respectiv, Ștefănescu spera să ajungă la președinte și cu ajutorul lui Dan Mihalache, șeful Administrației prezidențiale, cu care lucrase în vremea în care acesta fusese liderul pesediștilor din Caraș-Severin. Între timp, Ștefănescu a părăsit PSD și a devenit membru al PPUSL, iar Mihalache nu mai este la Cotroceni, ci ambasador la Londra.

Ce a mai rămas de distrus în Caraș-Severin?

La o primă strigare, puține lucruri bune au rămas neatinse de cei care ne-au condus și încă ne conduc. În 25 de ani de așa-zis capitalism cărășan, au fost închise minele – începând cu cele de uraniu și minereu de fier, continuând cu cele de cărbune și zăcăminte de cupru.

Spre capitalism în zbor! Francesco Forte ne propune modelul chinezesc

Francesco Forte

Profesorul emerit Francesco Forte, de la Universitatea din Roma La Sapienza, a conferenţiat, astăzi, la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, despre cartea lui Ronald Coase: „Cum a devenit capitalistă China comunistă”. Francesco Forte este unul dintre specialiştii de marcă în economie, a fost ministrul finanţelor publice în Italia, a predat la prestigioase universităţi din întreaga lume şi este un exponent important al unor şcoli de gândire economică alături de laureaţii Premiului Nobel: Ronald Coase şi James Buchanon.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog