Menu

femei

La Cotroceni mon cher, la Cotroceni!

În societatea românească contemporană, femeia continuă să se situeze la cote de interes major. Adulată şi hulită şi, în egală măsură, apreciată şi controversată. Depinde în care parte a baricadei se situează şi la ce jocuri politice se pretează. Spun aceasta, în condiţiile în care politicul dă tonul. El o descoperă, o modelează, o înalţă, o bagă la înaintare şi îi legitimează acţiunile.

Îşi îngrijeşte Dumnezeu pruncii?

Discuţie, pe o bancă, într-un parc; două femei, probabil, mamă şi fiică, păreau că se ceartă. Tonul înalt, gesturile repezite, intervenţiile peste interlocutor, evidenţiau o dispută aprinsă.

În Caraş-Severin, rata şomajului este sub cea de la nivel naţional

La sfârşitul anului trecut, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin erau înregistrate un numar de 3.961 persoane, din care 1.685 erau femei. Dintre cele 3.961 persoane, 1.292 au beneficiat de indemnizaţie de şomaj, celelalte 2.669 persoane fiind şomeri neindemnizaţi.

Ioan Cojocariu-Coajă, preşedinte la seniorii liberali

După alegerile la organizaţiile de femei şi tineret, liberalii cărăşeni şi-au desemnat  structurile de conducere şi la seniori, în cadrul unei conferinţe judeţene care a avut loc în data de 28 octombrie la Casa de Cultură „George Suru”, din Caransebeş.

Preşedinte al Organizaţiei Judeţene a Persoanelor Vârstnice a fost ales consilierul Judeţean Ioan Cojocariu-Coajă, directorul Casei de Cultură din Caransebeş.

Valeria Schelean-Şomfelean: „Violenţa împotriva femeii trebuie combătută de timpuriu”

Valeria Schelean-Șomfelean

De astăzi și până în 14 iunie, la București se desfășoară Conferința  regionale pentru Europa Centrală și de Est, intitulată: „Să promovăm legi eficiente pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor”. La această copnferință participă și deputatul PNL de Caraș-Severin, Valeria Schelean-Șomfelean. Aceasta a abordat problema violenței prin non-combatul victimei care, în multe situații, nu apelează la sprijinul autorităților, dar și prin  neimplicarea acestora din urmă.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog