Festivalul Internaţional de Teatru „Scena ca o stradă”, ediţia a 4-a, s-a încheiat duminică seara, după ce a oferit publicului reşiţean 10 spectacole de teatru şi un concert „de mărţişor”, cu Dean Bowman, pe care, din păcate nu l-am văzut, dar am auzit lucruri frumoase despre el. Ediţia din acest an a festivalului reşiţean a stat sub semnul întrebării până cu vreo trei-patru săptmâni înaintea începerii, însă faptul că, până la urmă, s-a făcut, a dat satisfacţie iubitorilor de teatru, care au avut ocazia să vadă la Reşiţa spectacole altfel inaccesibile.