Festivitatea de deschidere a anului universitar 2015-2016 a avut loc, astăzi, şi la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, în Aula Magna a universităţii, în prezenţa studenţilor, cadrelor didactice şi invitaţilor. Universitatea reşiţeană începe anul universitar cu 1700 de studenţi, dintre care 1600 sunt la studii de zi şi 100 la învăţământ la distanţă. Rectorul universităţii, Doina Frunzăverde, a anunţat că anul acesta, la universitatea din Reşiţa s-au înscris 150 de studenţi din Republica Moldova şi Republica Serbia, un număr record în toată istoria UEM Reşiţa.