Menu

fuziune

Sigura opţiune pentru Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, fuziunea!

Conducerea Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa i-a chemat, în această după amiază, pe parlamentarii de Caraş-Severin, pentru discuţii cu privire la situaţia universităţii, aflată în acest moment fără finanţare, fiind în imposibilitatea de a plăti salariile personalului diactic şi nedidactic. Concluzia discuţiilor, ca urmare a situaţiei prezentate de rectorul Doina Frunzăverde, este că singura soluţie pentru universitatea reşiţeană este fuziunea prin absorbţie cu Universitatea de Vest Timişoara. Nenorocirea e că, momentan, nu sunt bani pentru salarii.

La Universitatea „Eftimie Murgu“, trecutul poate fi frumos, dar nu suficient

Fostul rector al Universității „Eftimie Murgu“ Reșița, Ion Vela, a ținut o conferință de presă în care a prezentat rezultatele întâlnirii pe care a avut-o sptămâna trecută, timp de 45 de minute, cu ministrul Educației și Cercetării, Sorin Cîmpeanu, vizavi de situația creată la universitatea reșițeană aflată în pragul fuziunii cu Universitatea de Vest Timișoara și, implicit, să-și piardă identitatea.

Senatorul Ion Simeon Purec susţine păstrarea statutului independent al Universităţii „Eftimie Murgu” Reşiţa!

Senatorul UNPR, Ion Simeon Purec, a susţinut astăzi, într-o conferinţă de presă, la Reşiţa, independenţa Universităţii „Eftimie Murgu” şi funcţionarea acesteia cu statut de universitate de sine stătătoare, cu personalitate juridică. Senatorul Purec a spus că a şi acţionat discret în sensul păstrării independenţei şi numelui universităţii, fiindcă pentru infracţiunile comise de câţiva dascăli nu trebuie pedepsit tot judeţul, ci doar cei care au comis fărădelegi.

Surpriză! La Ministerul Educației nu se vorbește despre fuziunea UEMR cu UVT

Situația de la Universitatea „Eftimie Murgu“ Reșița nu este nici pe departe rezolvată. După ce în ultimele zile, angajații și Senatul universității au votat pentru începerea negocierilor privind fuzunea, prin absorbție, cu Universitatea de Vest din Timișoara, iată că dinspre Ministerul Educației și Cercetării vin altfel de informații, unele care nu au nimic în comun cu calculele pe care și le fac unii din conducerea UEMR.

Rectorul UVT, Marilen Pirtea: „Învăţământul superior din Reşiţa merită un nou început!”

După ce atât Adunarea Generală, cât și Senatul Universității Eftimie Murgu din Reșița au votat în favoarea unei fuziuni prin absorbție a UEMR de către Universitatea de Vest din Timișoara, conducerea UVT a decis să facă o declarație de principii. În întâmpinarea unificării, universitatea timişoreană îşi declară fidelitatea faţă de principiile care fundamentează Carta UVT.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog