O cugetare din moşi-strămoşi ne spune, să nu muşti niciodată mâna care te-a hrănit! E drept că acest îndemn este, cumva, o fabulă, pentru că e cu animale. Cu oameni şi animale, pentru că un om nu (prea) se întâmplă să muşte, la propriu, mâna care i-a întins o pâine. Deci, în această zicere, învăţătură pentru oameni, se presupune că mâna care hrăneşte e a stăpânului, iar gura care muşcă e a unui câine.