Menu

Liviu Dragnea

Ironicul domn

Cine mai avea o urmă de speranţă că ţara asta are un Guvern şi un Preşedinte, a fost pupat drept în bot duminică, la Consiliul Naţional al PSD. Consiliul are în componenţă parlamentarii social-democraţi, dar şi miniştrii, preşedinţii consiliilor judeţene, primarii municipiilor reşedinţă de judeţ şi ai marilor oraşe, cîte trei primari din principalele comune ale fiecărui judeţ, liderul Ligii Aleşilor Locali judeţeni şi europarlamentarii.

Ce înseamnă să fii reprezentantul statului paralel?

Duminica, oamenii cu credinţă şi frică de Dumnezeu merg la sfânta biserică. Indiferent de vremea de afară, dacă plouă sau dacă ninge, de e soare sau înnourat. Se roagă pentru binele lor şi al familiei, dar şi pentru sufletul răposaţilor. Dintotdeauna a fost aşa, chiar şi pe vremea lui Ceauşescu, oamenii tot găseau alinarea spirituală în ceea ce îndeobşte numim Casa Domnului.

Lecţii învăţate

Ocupaţi cu maimuţăreala noastră imbecilă şi perpetuă, nu avem timp să mai privim în jur. De fapt, nici nu ne dorim! Ce să vedem? Duşmanii poporului, la orice pas, după cum spune chiar Darius Vâlcov, consilierul primului ministru al ţării noastre dragi, mult iubita şi stimata Veorica.

Luca Mălăiescu: „Vor mai apărea valize. În PSD lupta e prea mare, e chiar un război”

Luca Mălăiescu

Valiza cu documente importante pe care DNA nu le-a descoperit în timpul percheziţiilor de la Tel Drum continuă să trezească vâlvă în rândul clasei politice. Informaţii de cea mai mare importanţă pentru anchetatori au apărut aşa, dintr-o dată, la margine de drum, lângă un lan de porumb, cu cocenii netăiaţi.

Aparenţele unei victorii facile

Aparent, Liviu Dragnea a ieşit învingător în urma votului din CEx-ul de vineri în care i s-a cerut demisia. E drept, o astfel de solicitare venită din partea a nouă sau zece contestatari (după unii mai mulţi, după alţii mai puţini) nu a mai fost atât de vehementă ca şi până atunci. Sau la fel de categorică.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog