Menu

PNL

Valeria Schelean-Şomfelean despre PSD-ALDE: „Mimează democrația parlamentară”

Valeria Schelean-Șomfelean

Deputatul liberal de Caraş-Severin, Valeria Schelean-Şomfelean, se numără printre cei mai activi şi vocali parlamentari din Opoziţie. Poziţia critică adoptată de-a lungul acestui mandat se bazează pe o cunoaştere reală a problemelor abordate şi discutate în şedinţele de comisii, de la Cameră ori din plenul Parlamentului.

Miting liberal la Reşiţa, pentru susţinerea moţiunii „PSDragnea în campanie mumă, la putere ciumă"

Liberalii cărăşeni anunţă pentru luni, 20 noiembrie, de la ora 18, un miting în  Piața 1 Decembrie 1918, din Reşiţa, de sensibilizare a opiniei publice cu privire la moțiunea de cenzură „PSDragnea în campanie mumă, la putere ciumă", moţiune iniţiată de PNL şi USR.

„Așteptăm ca toți parlamentarii responsabili să voteze moțiunea de cenzură și să reprezinte cu adevărat interesele cetățenilor care i-au votat”, se arată într-un comunicat de presă al PNL Caraş-Severin.

În timpul mitingului va fi prezentată o sinteză a textului cu moțiunea de cenzură.

Hăis şi cea în PNL Caraş-Severin. La ce e bună apa sfinţită în politică!

Marcel Vela şi Ioan Popa

În Organizaţia PNL Caraş-Severin nu mai există armonia şi unitatea de altădată. Vremurile în care liberalii din cele patru zări ale judeţului se bucurau când se revedeau şi trăgeau la aceeaşi căruţă au cam apus. Chiar dacă nu se poate vorbi de duşmănie, cum cred unii, fruntaşii liberali au ajuns să se suporte prin ...ignorare!

Acest lucru l-a recunoscut primarul Reşiţei, Ioan Popa, vicepreşedinte al PNL Caraş-Severin, invitat la o emisiune online în redacţia Expres de Banat,

Valeria Schelean-Şomfelean: „PSD fură din pensia celor care muncesc şi contribuie astăzi”

Valeria Schelean-Șomfelean

Consecventă principiilor sale liberale, asumându-şi rolul de opoziţie constructivă, deputata PNL de Caraş-Severin, Valeria Schelean-Şomfelean, continuă să aducă acuze partidului aflat la guvernare, considerând că prin reducerea contribuţiilor la Pilonul II de pensii, PSD fură din pensia celor care muncesc şi contribuie astăzi.

Nu toţi sunt pesedişti până la moarte!

Cazul fostului premier Sorin Grindeanu, care „a trădat” cauza partidului şi a liderului maximo, Liviu Dragnea, ţinându-se de scaunul din vârful Guvernului până când, vorba celebrului furnizor de „perle”, Marian Vanghelie, „a fost ejaculat” din funcţie, a creat mare vâlvă în vara politică românească.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog