Menu

prevenire

Polițiștii, tinerele din Berzovia și violența în familie

Polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, din cadrul IPJ Caraș-Severin, au organizat, la Liceul Tehnologic Berzovia, o sesiune de informare, cu caracter educativ, privind prevenirea violenței în familie. Acțiunea este parte a campaniei naționale „Aripi frânte”, iniţiată de Inspectoratul General al Poliţiei Române. La sesiune au participat eleve ale liceului din localitate.

Poliţiştii, elevii şi siguranţa pe reţelele de socializare

În cea de-a doua zi a  "Săptămânii Prevenirii Criminalității" dedicată siguranței în mediul online, lucrători ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi ai Serviciului de Ordine Publică, din cadrul IPJ Caraş-Severin, au avut o întâlnire cu beneficiarii complexului de servicii sociale Casa Noastră Zăgujeni pentru transmiterea de recomandări specifice, în vederea prevenirii victimizării minorilor şi a comiterii de infracţiuni de către aceştia în mediul online.

Polițiștii amendează, însă hoții de lemne tot nu se potolesc!

În urma acțiunilor desfășurate de polițiștii cărășeni în lunile octombrie și noiembrie, au fost confiscaţi aproape 120 de metri cubi de material lemnos, pentru care nu existau documente legale justificative. Poliţiştii au întocmit în această perioadă 53 de dosare penale pentru infracţiuni silvice şi au aplicat aproape 70 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 125.000 de lei. 

IGSU şi E.ON recomandă montarea detectoarelor de incendiu şi gaz în locuinţe

Sub sloganul „Mai bine să previi, decât să nu fii!” şi cu precizările „La fiecare două zile, o persoană îşi pierde viaţa în incendiile produse în locuinţe! Sute de vieţi pot fi salvate prin montarea detectoarelor de incendiu şi gaz”, IGSU şi E.ON România au pornit o campanie pentru informarea populaţiei privind prevenirea incendiilor şi utilitatea detectoarelor de gaz şi incendiu.

În comunicatul transmis la redacţie de către I.G.S.U şi E.ON România se arată:

Femeile social-democrate cred în roz! Palatul Cultural din Reşiţa s-a luminat în culoarea speranţei

Cu prilejul Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Cancerului la Sân, iari, femeile social-democrate din Caraş-Severin, sub conducerea preşedintei Tudoriţa Nicula, au realizat o campanie de informare şi de sensibilizare a populaţiei, cu privire la prevenirea cancerului la sân. Acţiunea a cuprins împărţirea de pliante informative, discuţii cu cetăţenii în spaţii publice, iar, în final, odată cu lăsarea serii, pe Palatul Cultural s-au aprins luminile roz, simbol al speranţei şi al luptei împotriva acestei maladii.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog