Menu

prezentare de carte

Titus Crişciu – martorul de profesie

Despre jurnalişti nu se prea scrie, fiind ei, oricum, tot timpul în prim-planul (hai, al doilea) vieţii publice a urbei, a ţării, a lumii. Îi vedem / citim toată ziua, îi iubim / detestăm, după caz (al nostru, de cele mai multe ori) şi ne frământă în continuare subiectele aflate în discuţie, puse de ei, de cele mai multe ori. Nu-i rău, altfel ce-am face? Că se adaugă şi acest fel de omisiune la nedreptăţile lumii în care trăim…, să fim fatalişti: asta este.

Istorici de marcă, despre Banat şi „Banatica”, la Muzeul Banatului Montan din Reşiţa

La Muzeul Banatului Montan din Reşiţa a fost lansat, astăzi, volumul al 25-lea, al revistei Banatica, revistă ştiinţifică de istorie, acreditată în baze ştiinţifice internaţionale, editată de muzeul din Reşiţa, având o continuitate de un sfert de secol. La eveniment a fost prezent profesorul Harald Heppner, de la Universitatea din Graz – Austria, căruia Muzeul Banatului Montan i-a dedicat acest volum, cu prilejul împlinirii a 65 de ani de viaţă.

„Enciclopedia Banatului” stârneşte orgolii printre scriitorii cărăşeni

„Enciclopedia Banatului – vol. I, Literatura” a fost prezentată, astăzi, la Reşiţa, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Caraş-Severin, cu prilejul „Zilei Internaţionale a Poeziei”. La eveniment au participat o parte dintre autori, în frunte cu iniţiatorul realizării enciclopediei, prof. univ. dr. Crişu Dascălu, cu coordonatorul principal al colectivelor care au trudit la realizarea enciclopediei, prof. univ. dr. Doina Bogdan-Dascălu, precum şi cu editorul volumului, conf. univ. dr. Ioan David. Printre prezentatorii volumului a fost şi criticul Gheorghe Jurma din Reşiţa.

In memoriam René Fülöp Miller, scriitor american din Caransebeş

Biblioteca Germană „Alexander Tietz” Reşiţa organizează astăzi, 17 martie, de la ora 16.00, la sediul de pe bd. Revoluţiei din Decembrie, o manifestare dedicată scriitorului şi sociologului  René Fülöp Miller (născut la 17 martie 1891, în Caransebeș, decedat la 7 mai 1963 în Hanover, New Hampshire / Statele Unite ale Americii), cu prilejul împlinirii a 125 de ani de la naștere.

Powered by Jasper Roberts - Blog