Menu

soluţii

Cursa

Am rămas cu povestea vizitei la unchiul care primise apartament la bloc, prin anii '60, la momentul în care am plecat de la acesta şi ne minunam că ce fericire trebuie să fie să locuieşti la bloc. Să nu mai fii nevoit, vara, să faci focul ca să fierbi laptele sau o ciorbă de fasole, apoi, iarna, să te încălzeşti la calorifere şi să umbli în maieu prin casă. Era visul mamei, încă de când locuiam într-un sat din pusta timişeană.

Senatorul Vela: „Aceasta este fundătura în care PSD orientează România”

Marcel Vela

PNL cere să fie introdusă posibilitatea legală a angajatorului (firmă cu capital integral privat) de a direcţiona 20% din impozitul pe profit către plata a celui de-al 13-lea şi a celui de-al 14-lea salariu.

Soluţia propusă de liberali pleacă de la cadrul legal existent, conform căruia societăţile cu capital privat, care au profit, pot acorda sponsorizări totale într-un an de până la 20% din impozitul pe profitul datorat statului. Cheltuielile sunt deductibile şi este dreptul firmelor private de a folosi acest instrument în cuantumul stabilit de lege.

Cu UCM Reşiţa suntem unde am mai fost! Se caută soluţii!

O şedinţă extraordinară a Comisiei de Dialog Social a judeţului Caraş-Severin, la care au fost invitaţi parlamentari ai judeţului, precum şi reprezentanţi din conducerea UCM Reşiţa, a avut loc astăzi, 10 martie, la sediul Palatului administrativ din Reşiţa. Şedinţa a fost solicitată de sindicatul din UCM Reşiţa, din dorinţa de a pune în discuţie criza prelungită a uzinei reşiţene aflate în insolvenţă.

Frunzăverde şi Stepanescu, chemaţi la Bucureşti pentru Aquacaraş! Vela a angajat şi el discuţii pentru deblocarea Aquacaraş

Printr-o adresă transmisă de Ministerul Finanţelor, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, primarul municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu, şi directorul Aquacaraş, Anatoli Liber, sunt chemaţi, luni, 2 noiembrie, la Bucureşti, „pentru discutarea aspectelor privind situaţia Aquacaraş”. Alături de Frunzăverde, Stepanescu şi Liber, la discuţie sunt invitaţi reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene, reprezentanţii ANAF şi ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Caraş-Severin.

Powered by Jasper Roberts - Blog