Menu

Articol

Senatorul Vela: „Aceasta este fundătura în care PSD orientează România”

Marcel Vela

PNL cere să fie introdusă posibilitatea legală a angajatorului (firmă cu capital integral privat) de a direcţiona 20% din impozitul pe profit către plata a celui de-al 13-lea şi a celui de-al 14-lea salariu.

Soluţia propusă de liberali pleacă de la cadrul legal existent, conform căruia societăţile cu capital privat, care au profit, pot acorda sponsorizări totale într-un an de până la 20% din impozitul pe profitul datorat statului. Cheltuielile sunt deductibile şi este dreptul firmelor private de a folosi acest instrument în cuantumul stabilit de lege.

Senatorul  Marcel Vela spune că propunerea liberală nu trebuie privită ca pe o impunere, opţiunea fiind a angajatorului care, cu siguranţă, va fi interesat să-şi stimuleze angajaţii. „Măsura nu afectează interesele angajatorului, întrucât nu-i micşorează marja de profit, ea rămânând supusă aceleiaşi cote de impozitare. Din contră, va genera efecte pozitive, inclusiv în interesul angajatorului. Ia vine, implicit, în întâmpinarea problemelor din sectorul privat, fiind o compensare legitimă”, a precizat Marcel Vela într-o conferinţă de presă care a avut loc sâmbătă dimineaţă.

O astfel de soluţie, susţin liberalii, i-ar stimula pe angajatori în a-şi declara profiturile în integralitatea lor, astfel încât angajaţii să poată beneficia de stimulentele menţionate. Pe de altă parte, ea va duce la diminuarea muncii la negru, iar o sumă importantă din acest bani se va întoarce la bugetul statului atât prin contribuţiile sociale şi impozitul pe venit plătit de angajat/angajator, dar şi, în mod indirect, prin plata TVA la moment ul cheltuirii banilor respectivi.

Referindu-se la abordarea PSD faţă de aceste măsuri liberale, Marcel Vela a precizat: „Dacă PSD priveşte mediul privat ca fiind numai bun de exploatat prin biruri peste biruri, PNL pledează pentru sprijinirea acestuia, ca singura cale spre prosperitate. Măsurile PSD afectează mediul privat şi se vor întoarce exact împotriva segmentelor sociale pe care susţin că le reprezintă. Or, dacă mediul privat intră în colaps, inclusiv cei care beneficiază de redistribuirea sumelor vor avea de suferit. Aceasta este fundătura în care PSD orientează România, generând dezechilibre sistemice”.

Powered by Jasper Roberts - Blog