Menu

tunuri

Seara generalilor, la librăria Semn de carte din Reşiţa

Generalul de brigadă (r) ing. Adrian Marinescu şi-a lansat, aseară, volumul de memorii „Arme şi destine”, editura Semne, Bucureşti, 2015, la librăria Semn de carte din Reşiţa. Volumul reprezintă o rememorare a evenimentelor trăite de autor, din perioada şcolii, a liceului militar şi a Academiei Militare, până în perioada în care a fost directorul fabricii de tunuri din Reşiţa, această parte fiind şi cea mai consistentă. De altfel, volumul poartă şi subtitlul „Două decenii, director la fabrica de tunuri”.

Poemul „Iubiţi-vă pe tunuri”, de Adrian Păunescu, a fost inspirat de un tun fabricat la Reşiţa!

A apărut volumul „Arme şi destine”, de general de brigadă (r) ing. Adrian Marinescu, editura Semne, Bucureşti, 2015. Volumul cuprinde povestiri şi rememorări autobiografice, din vremea liceului militar (Colegiul Militar „Dimitrie Cantemir” din Predeal), până la pensionarea din postul de director al fabricii de tunuri din Reşiţa (I.M. Reşiţa), în anul 1994, şi scurte incursiuni până spre anii 2000.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog