Rectorul Universităţii „Eftimie Murgu” (UEM) din Reşiţa, Doina Frunzăverde, a convocat toată conducerea şi sindicatul instituţiei la conferinţa de presă de astăzi, ca un garant că cei din conducere susţin punctele de vedere expuse, şi a prezentat, foarte pe larg, cu grafice proiectate pe un ecran, atât eforturile făcute de conducere, cât şi situaţia imposibilă în care se află universitatea.