Menu

ziua porților deschise

Miracolul violet cu puteri născătoare, la Caraşova! De veghe în lanul de lavandă!

Doi tineri din Caraşova, judeţul Caraş-Severin, şi-au pus priceperea şi imaginaţia la treabă, înfiinţând o cultură de lavandă pe un teren din comuna situată la ieşirea din Cheile Caraşului. Lavanda o adună în bucheţele sau în săculeţi cu plante uscate, dar atât de viu şi delicat parfumate. Însă nu este destul să munceşti şi să produci, mai trebuie să atragi atenţia, să-i bucuri pe potenţialii clienţi, să fii generos, pentru ca generozitatea ta să se întoarcă în afacere, şi-au spus tinerii antreprenori!

Pompierii militari ne invită la „Ziua porţilor deschise”

Cu ocazia „Zilei Mondiale a Educaţiei", joi, 5 octombrie”, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” al judeţului Caraş-Severin organizează o manifestare legată de acest moment, pornind de la premisa că investind în educație, investim în viitorul nostru.

Ziua porților deschise, la Tribunalul Caraș-Severin

În cursul zilei de marți, 25 octombrie, Tribunalul Caraș-Severin și instanțele din subordine au inițiat și desfășurat activități prilejuite de „Ziua porților deschise“. La această dată, din inițiativa Consiliului Europei și a Comisiei Europene se cerebrează, începând cu 2003, Ziua Europeană a Justiției, al cărui obiectiv este de a ajuta cei 800 milioane de cetăţeni din cele 47 de state membre să fie mai bine informaţi asupra drepturilor pe care le au.

Ziua porților deschise la Tibiscum

Cel mai important parc arheologic din vestul României, cel de la Tibiscum, care se întinde de-o parte și de alta a Timișului, de la Jupa și până la Obreja, a organizat manifestarea „Ziua porților deschise“. Acest moment s-a adreseat nu doar studenților Universității de Vest Timișoara, care este parteneră, ci și publicului larg, dornic să cunoască noile descoperiri în această rezervație arheologică, precum și preocupăriile de viitor ale specialiștilor Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș.

Jandarmii, cu porţile deschise...

La sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, situat pe strada Erou Jandarm N. Marcu, din Reşiţa, astăzi, s-au desfăşurat mai multe acţiuni, sub genericul „Ziua Porţilor Deschise”. 

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog