Menu

cod penal

„PSD şi ALDE nu ţin cont de nimic. Fac legea pentru a se proteja”, susţine Valeria Schelean-Şomfelean

 „Astăzi este o zi tristă. PSD-ALDE legalizează furtul din banii publici și abuzul în serviciu în România!“, a declarat deputatul PNL Valeria Schelean, după ce Camera Deputaților a adoptat ieri proiectul care aduce modificări importante la Codul Penal.

Modificările aduse Codului Penal au fost adoptate cu 167 de voturi pentru 97 împotrivă, 19 abțineri, Camera Deputaţilor fiind for decizional, după ce marţi inițiativa a trecut şi de Senat. Cei patru deputaţi PSD din Caraş-Severin au susţinut proiectul, şi doar Valeria Schelean-Şomfelean a votat împotrivă.

Dragnea, lasă-ne, lasă-ne!

Guvernul a făcut pasul înapoi în privinţa Ordonanţei de Urgenţă privind modificarea codului penal. La fel şi PSD, căci e greu de crezut că Sorin Grindeanu, cu tot discursul de aseară - confuz și incoerent - , a făcut-o de capul lui. Fără acceptul președintelui de partid, nu cred că cineva ar fi îndrăznit să cedeze. Poate la început au crezut că este o glumă și au tratat lucrurile, ca atare.

Valeria Schelean-Șomfelean: „PSD și-a făcut un obicei din a încerca să slăbească puterea judecătorească și lupta anticorupție“

Valeria Schelean-Șomfelean

Mii de români au protestat miercuri seară în stradă, luând act şi atitudine faţă de planul Guvernului PSD-ALDE privind grațierea și dezincriminarea unor infracțiuni, proiect care ar putea slăbi lupta anticorupție din România.   

Powered by Jasper Roberts - Blog