Editoriale

Duminica, oamenii cu credinţă şi frică de Dumnezeu merg la sfânta biserică. Indiferent de vremea de afară, dacă plouă sau dacă ninge, de e soare sau înnourat. Se roagă pentru binele lor şi al familiei, dar şi pentru sufletul răposaţilor. Dintotdeauna a fost aşa, chiar şi pe vremea lui Ceauşescu, oamenii tot găseau alinarea spirituală în ceea ce îndeobşte numim Casa Domnului.

Duminică se împlinesc 29 de ani de cînd Timisoara se scutura din adormire, neputinţă şi întuneric, ieşea în stradă şi declanşa ceea ce toţi numesc azi Revoluţia din Decembrie 1989. O revoluţie trăită în stradă, dar susţinută „la cele mai înalte nivele”!

Din capul locului fac precizarea că nu sunt adeptul replicilor la comentariile cititorilor făcute la articolele scrise de mine. Tot timpul plec de la faptul că fiecare dintre noi are dreptul la o opinie ce trebuie respectată, fie că ne place, fie că nu. Cei care mă cunosc, ştiu că aceasta este poziţia mea de la care nu am abdicat în cei 26 de ani de presă.

Un atentat terorist, executat la Strassbourg, se aşează ca o „vestă” asupra unei Franţe scuturate din temelii de începutul unei Noi Ordini Mondiale a cărei moaşă comunală este. „Un localnic” de 29 de ani s-a dus în Tîrgul de Crăciun şi, probabil exasperat de fulgii de zăpadă, acadelele, săniuţele şi alte „uţe” atîrnate peste tot, a scos şi el ce avea la îndemînă, ca omul gospodar, o mitralieră şi a început să tragă în mulţime.

Plecarea lui Ion Mocioalcă din PSD a tulburat rău de tot apele în organizaţia judeţeană. Dincolo de faptul că Liviu Dragnea a mai pierdut două voturi în Camera Deputaţilor. Unii compară plecarea lui Mocioalcă cu cea a lui Sorin Frunzăverde din PDL în 2012, liderul PSD plecând şi el spre o nouă construcţie politică pe scena românească, Pro România.