În drumul meu spre casă e un birt. Îl cunosc de când eram mic, era un birt de mâna a doua şi tot aşa a rămas. În ultima perioadă l-am ocolit; altceva e să bei o cafea sau o bere la o tersă prin centru, unde te mai întâlneşti cu dom’ profesor Lazăr, cu dom’ profesor Vida, cu eseistul Anton Georgescu, cu poeţii Costel Stancu şi Cristi Bistriceanu, cum ar veni, cu spuma intelectualităţii reşiţene.
Azi ar fi trebuit să înceapă școala. E 15 septembrie și de când mă știu noul an școlar începea în această zi, excepție făcând situațiile în care 15 pica într-o zi de duminică. Anul acesta, 15 septembrie știut de noi toți, s-a nimerit să cadă în 12 septembrie, doar pentru că era la început de săptămână. La drept vorbind, ce mi-e 12, ce mi-e 15.
Aseară, pisica mea a trecut peste tastatură şi pe doc.x-ul deschis ca să-mi scriu editorialul a apărut scris: ACUM. Am o pisică neagră ca noaptea, Monica, foarte interesată de biroul meu de lucru, în special când sunt aşezat la calculator ca să scriu, să mă documentez ori să-mi pierd vremea privind la poze, la pps-uri sau clipuri muzicale.
Este o zicală eminamente românească. N-am auzit-o și la alte popoare, indiferent de originea lor. Probabil că nimeni, în afară de noi, românii, nu s-a gândit că educația se poate face și prin pedepse, amenințări ori bătăi. La noi e cu totul altceva. E ca o poveste de demult, dar mereu de actualitate.
O sală de clasă de liceu, cu elevi în anul doi, 16 ani, numai băieţi. O parte din elevi stau în bănci, dar cei mai mulţi sunt în picioare, în grupuri, discută despre fotbal, filme, despre blugi, adidaşi, despre muzica cea mai faină. Intră noua profesoară de engleză, 22 de ani, blondă, cu părul lung, gen prinţesa din poveşti.
În drumul meu spre casă e un birt. Îl cunosc de când eram mic, era un birt de mâna a doua şi tot aşa a rămas. În ultima perioadă l-am ocolit; altceva e să bei o cafea sau o bere la o tersă prin centru, unde te mai întâlneşti cu dom’ profesor Lazăr, cu dom’ profesor Vida, cu eseistul Anton Georgescu, cu poeţii Costel Stancu şi Cristi Bistriceanu, cum ar veni, cu spuma intelectualităţii reşiţene.
Azi ar fi trebuit să înceapă școala. E 15 septembrie și de când mă știu noul an școlar începea în această zi, excepție făcând situațiile în care 15 pica într-o zi de duminică. Anul acesta, 15 septembrie știut de noi toți, s-a nimerit să cadă în 12 septembrie, doar pentru că era la început de săptămână. La drept vorbind, ce mi-e 12, ce mi-e 15.
RSS Feed