Editoriale

Viaţa ca spectacol şi lumea ca "scenă de teatru" sînt clişee care au făcut istorie. Dar cînd spectacolul este o tragi-comedie cu accente de reality-show, în care publicul este şi personaj şi spectator, absurdul e la el acasă.

Astăzi este ziua cea mare în PSD. Dacă este să parafrazăm un film de acum 50 de ani „Ziua în care vin peştii”, al regizorului cipriot-grec Michael Cacoyannis, cel care a pus semnătura pe celebrul „Zorba grecul”, 5 noiembrie 2018 este ziua în care se adună rechinii. Adică, oamenii cei mai tari din PSD. Se adună nu să se sfătuiască ori să se întrebe ce ar trebui făcut ca ţara să meargă bine, ci să se sfâşie între ei.

Decizia Angelei Merkel de a se retrage treptat din politică a luat prin surprindere majoritatea analiştilor europeni, deşi germanii, în imensa lor majoritate, o vor plecată imediat pe cea care le-a pus biruri mari pentru a susţine imigranţii care nu prea vor să se integreze în civilizaţia teutonă. De muncit, nici nu se pune problema!

Vă mai amintiţi de Emil Boc? Primul-ministru din urmă cu vreo nouă-zece ani, de care toţi râdeau pe considerentul că nu ieşea din vorba preşedintelui de atunci Traian Băsescu. În paranteză fie spus, în mandatul său au fost tăiate salariile bugetarilor şi pensiile şi s-au închis zeci de spitale.

Iubit pentru mesajele pe care le transmitea şi respectat pentru ceea ce reprezenta în sine, Radioul public a fost, de la naşterea sa cu 90 de ani în urmă, prietenul apropiat al românilor. Le-a împărtăşit bucuriile şi temerile, i-a informat, i-a amuzat, i-a învăţat.