Menu

Editoriale

De ce ies românii în stradă?

Dar de ce nu ar ieşi? Doar pentru că e iarnă, e vreme de tot rahatul, pentru că e sâmbătă seara, zi de weekend? Sau, pentru că mai potrivit ar fi să-şi ia iubitele şi amantele de mână, să se piardă printre chefliii unei cîrciumioare şi să rătăcească printre galantarele de la mall? Sau, de ce e nevoie să vină la Bucureşti de la sute de kilometri pe jos, cu trenul sau cu maşina?

Sună telefonul

Mă trezesc cu gândul la tenis! De fapt, sunt curios să aflu ce-o fi făcut Simona Halep, azi-noapte, în Australia. E pentru prima oară că mă trezesc cu gândul la Simona Halep. Na, am avut şi alte priorităţi. Mă uit pe telefon, deschid şi calculatorul şi televizorul. Călare pe aparate. Sau ele pe mine! Să văd care-mi vorbeşte primul. La televizor, pe canalele de sport, e publicitate.

Obscenitatea, ca artă!

Arta nu mai este ce a fost odată. Lumea se schimbă rapid de la un an la altul, de la o zi la alta. În bine sau în rău, e o altă poveste şi o altă temă de discutat ori de analizat. În acest context, lumea artistică se schimbă şi ea. Cultura dobândeşte valenţe nebănuite în urmă cu treizeci-patruzeci de ani. Neacceptate, aş putea spune, într-o lume în care obscenităţile erau privite dincolo de actul artistic.

Secretul fericirii la Reşiţa

„Reşiţa este un oraş în care fiecare stradă duce în natură. Fiecare pas pe care îl faci în afara Reşiţei te duce într-un loc frumos din natură!”, a spus, ieri, Ioan Adamek, la librăria Semn de carte din Reşiţa, cu prilejul sărbătoririi vârstei de 92 de ani.

Republica Teleorman

Istoria lumii ne-a oferit câteva nume celebre de republici care, într-un fel sau altul, au reprezentat ceva pentru timpurile în care au existat. Mă gândesc la Republica de la Vichy, la cea de la Weimar ori de Republica Salo, condusă de Ducele Benito Mussolini, aservit Wehrmactului. Altele, precum Republica de Ploieşti, au exitat doar în folclorul local ori izvorâte din pana unor scriitori celebri, aşa cum a fost Caragiale.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog