Menu

Editoriale

Anul acesta, la anul şi la mulţi ani!

La rubrica „Argumentul meu", am încheiat anul trecut cu o schiţă sumară şi subiectivă privind administraţia publică din Reşiţa, enumerând câteva din realizările şi nerealizările Primăriei şi Consiliului Local Reşiţa, cu promisiunea că voi reveni cu ceea ce am reţinut ca fiind mai reprezentativ din activitatea Consiliului Judeţean Caraş-Severin în 2017.

2017 versus 2018

Peste câteva ore păşim într-un an nou. Unul cu totul deosebit pentru noi toţi. 2018, anul Centenarului Naţiunii Române. Vor fi sute, mii de ocazii să se vorbească despre momentul Marii  Uniri de la 1918. Toate evenimentele importante de anul viitor vor sta sub semnul lui 1 Decembrie de acum o sută de ani. Dar până atunci, deşi mai este atât de puţin, să rememorăm momentele importante ale anului ce stă să se încheie.

Reşiţa 2017 - o retrospectivă sentimentală

Anul 2017 e ca şi încheiat, de câteva zile am sesizat că s-a vorbit despre el ca despre „anul care a trecut" sau, chiar, „anul trecut". Aşadar, suntem suspendaţi undeva între trecut şi viitor, fiindcă anul 2017 este deja trecut în istorie, iar anul 2018 ne aşteaptă cu necunoscutele lui, deoarece oricât ne-am face noi planuri elaborate şi bugete consolidate, surprizele tot nu ne ocolesc.

Să ningă cu ghiocei în ianuarie!

Terminăm anul 2017 mai degrabă cu miros de primăvară decât de iarnă, cum ar fi normal. Mă uit mereu în grădiniţa din faţa blocului după ghiocei. În alţi ani, se întâmpla să răsară pe la sfârşitul lui decembrie şi începutul lunii ianuarie. Anul acesta văd că întârzie ori poate i-o fi stârpit careva. Cu sau fără ghiocei, cert ceste faptul că vremea nu mai este ce a fost odată.

Adevăratele sărbători

De câţiva ani, îmi petrec Crăciunul şi Revelionul în Anglia, la Milton Keynes, un „orăşel" de vreo 250.000 de locuitori, situat la aproximativ 70 de kilometri la nord de Londra. Vin la Milton Keynes de sărbători, fiindcă o parte din familia mea s-a stabilit aici.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog