Editoriale

Decembrie este luna evenimentelor care ne-au marcat decisiv istoria noastră. A momentelor înălţătoare, dar şi tragice, în acelaşi timp. Este luna în care începutul şi sfârşitul se învălmăşesc cu marea sărbătoare a Naşterii Mântuitorului.

În vârful trebii, în Reşiţa şi Caraş-Severin, avem două instituţii importante, Consiliul Local şi Consiliul Judeţean, care leagă şi dezleagă, împart şi despart banii, iniţiază şi implementează proiecte, care se traduc în fapte şi lucruri, cum ar fi: şosele, trotuare, platani, clădiri, deponeuri, vaporaşe, autobuze, concerte, ajutoare sociale, competiţii, aparatură medicală şi câte şi mai câte!

De astăzi, România intră în concediu. Ţara o dă pe cumpărături, utilajele şi maşinăriile din fabrici şi uzine – câte or mai fi -  sunt lăsate să se odihnească până după Sf. Ioan Botezătorul, poporul îşi îmbogăţeşte repertoriul de colinde, cântecele şi povestioare cu şi despre Moş Crăciun, se prepară caltaboşii, cârnaţii şi piftiile, se pune vinul la rece şi se aşteaptă colindătorii.

Ieri, 13 decembrie, am avut parte de o zi cu sentimente confuze, chiar contradictorii. Am fost încărcat cu emoţie negativă, manifestată printr-un tremur interior, care nu m-a lăsat să mă concentrez. Ori, când am reuşit să mă concentrez, o simţeam ca pe un fel de pălărie uriaşă de umbră rea deasupra capului. Era o emoţie izvorâtă din sentimentul că am pierdut ceva ireparabil, ceva care nici nu ştiam dacă a fost al meu.

O persoană nevăzătoare din Reşiţa ne-a predat zilele trecute o adevărată lecţie de viaţă. În vârstă de 59 de ani, bărbatul şi-a pierdut locul de muncă, după ce timp de 35 de ani a lucrat ca maseur. Nu intru în detalii pentru a explica de ce s-a ajuns aici. Ar fi irelevant pentru ceea ce vreau să vă spun.