Ocupați pînă peste poate cu permanenta noastră gîlceavă balcanică și secătuiți de puteri în războiul de 30 de ani româno-român, pasionați de propriile tragedii și mereu dispuși să ne plîngem de milă, preocupați de a găsi mereu forme noi de dat la gioale aproapelui nostru și încurajați frenetic în această activitate care ne ocupă tot timpul, nu observăm schimbările radicale și profunde care se petrec dincolo de #rezist și Brazilia.
Sorin Preda Iuga vrea să trăiască la fel ca un om normal. Până anul acesta, în primăvară, a trăit ca un om normal, cu serviciu, cu griji, cu bucurii, cu plata facturilor, cu datorii, cu prietenii, cu centrală de apartament, cu televizor, cu telefon. Sorin Preda Iuga este nevăzător, locuieşte în Reşiţa şi a muncit timp de 35 de ani ca maseur la spital, la azil. În ultimii ani a lucrat cu contract de colaborare.
Zilele astea am tot trecut prin centrul civic al Reşiţei acolo unde, seară de seară, se derulează programe artistice, specifice sărbătorilor, susţinute de elevii, mai mici sau mai mari, ai şcolilor reşiţene. O idee bună a organizatorilor, menită nu doar să evidenţieze talentul unor copii şi strădania dascălilor, ci să şi anime serile friguroase cu cântcele şi voia bună.
I-am văzut, ieri, pe poliţişti donând sânge, într-o campanie organizată de universitatea din Reşiţa şi de studenţi. Au venit îmbrăcaţi civil, modeşti, liniştiţi, aproape anonimi. Unii dintre ei, în aceeaşi noapte, participaseră la o cercetare în cazul spargerii unei case de pariuri. Poliţişti curajoşi, poliţişti emoţionaţi la vederea acului seringii şi a sângelui, poliţişti palizi sau roşii în obraji ca Moş Crăciun.
Pe vremea clasicului Abecedar, cel cu „Ana are mere”, elevii erau elevi, în sensul că îşi vedeau de lungul nasului şi de obligaţiile pe care le aveau - de fapt, una singură, aceea de a învăţa – iar dascălii erau respectaţi necondiţionat, chiar dacă unii dintre ei erau antipatici, pretenţioşi şi ne mai băteau la palmă cu liniarul ori ne puneau la colţul ruşinii.
Ocupați pînă peste poate cu permanenta noastră gîlceavă balcanică și secătuiți de puteri în războiul de 30 de ani româno-român, pasionați de propriile tragedii și mereu dispuși să ne plîngem de milă, preocupați de a găsi mereu forme noi de dat la gioale aproapelui nostru și încurajați frenetic în această activitate care ne ocupă tot timpul, nu observăm schimbările radicale și profunde care se petrec dincolo de #rezist și Brazilia.
Sorin Preda Iuga vrea să trăiască la fel ca un om normal. Până anul acesta, în primăvară, a trăit ca un om normal, cu serviciu, cu griji, cu bucurii, cu plata facturilor, cu datorii, cu prietenii, cu centrală de apartament, cu televizor, cu telefon. Sorin Preda Iuga este nevăzător, locuieşte în Reşiţa şi a muncit timp de 35 de ani ca maseur la spital, la azil. În ultimii ani a lucrat cu contract de colaborare.
Zilele astea am tot trecut prin centrul civic al Reşiţei acolo unde, seară de seară, se derulează programe artistice, specifice sărbătorilor, susţinute de elevii, mai mici sau mai mari, ai şcolilor reşiţene. O idee bună a organizatorilor, menită nu doar să evidenţieze talentul unor copii şi strădania dascălilor, ci să şi anime serile friguroase cu cântcele şi voia bună.
RSS Feed