Articol

Înjurăm Uniunea Europeană. Ne uităm la ea strîmb, cam ca o grimasă de constipat în spatele scîndurilor secate de la uşa privatei. Vîntul rece ne cam bate pe la curul obişnuit cu adierile din curte, dar ne ţinem ţanţoşi strigînd, ca o curvă proastă pe scara camionului din parcare, că „aşa e tradiţia” la noi!

Tot tradiţia e să nu ne ducem gunoiul, să-l lăsăm să se adune în jurul nostru, pentru că mirosul stătut şi fetid, de ghenă, nu ne deranjează, atîta timp cît nu ne întrerupe nimeni din „analiza” facebook. Cine cu cine, cînd, cum. Avem în noi o tristeţe aproape organică de cînd au dispărut Buruiană, Moni, Iri… Savuram „pînă la cotor” poveştile despre cum i-a supt-o Brăileanca lui Nicu de la 6, în ascensor. Că aşa e tradiţia! Re-povestim în familie şi ne rîde faţa! Cu copiii vorbim despre căsătorie, de fapt un motiv de bîrfă jegoasă, cu vecinele despre futut. Vasele stau în chiuvetă cu zilele, precum chiştoacele de ţigară în scrumieră şi scrumul pe faţa de masă. Din cînd în cînd, ne vopsim. În cap! Şi vopsim şi chiuveta, pe care nu ne ostenim să o spălăm. Cum nu ne spălăm nici cada de baie după ce dăm jos jegul. Aşa e tradiţia! Că tradiţia are în repertoriu versurile „tot cu ochii la oglindă şi gunoiul pînă-n grindă”! Tare! Muzica. Tare şi, dacă se poate, stridentă şi cît mai apropiată de locul în care ne-am născut! Vreun sat de care nu a auzit nimeni, sau e greu să ajungi din cauza drumurilor proaste.

Am plecat de acolo pentru a fi orăşeni. Agricultura ne puţea! Rău! Precum miasma de rahat de la buda din grădină. Din cînd în cînd, vara mai dăm la sapă. Nu prea mult pentru că avem treburi importante, ne trage fotoliul, părinţii sînt bătrîni şi cicălitori, ne enervează cu sfaturile şi sărim cu gura tare, din toţi bojocii, să nu mai poată ei spune ceva. Dar, dăm lecţii, plini de infatuare, despre viaţa la ţară, despre cum se ţine sapa, despre cîte ore pe zi se munceşte, cum se munceşte, despre tradiţie…

La oraş, evident, spargem seminţe şi ne plîngem cît de săraci sîntem. Cum nu avem noi de lucru, cum se scumpesc toate. Cu munca, mai uşor. Am fentat şcoala, am fentat serviciul dar ne învineţim cînd vorbim despre pensia mică! Ne calmăm repede şi discutăm despre avere: dacă se însoară Cutărică cu Cutărica, „îi lasă blocu”, are şi „acasă”avere, wc-u în casă, pe care oricum nu dă nimeni cu peria, niciodată, bogaţi, „cine-s ca ei”?

Chiar aşa? Cine NU este ca ei? Tradiţia e să moară şi capra vecinului, să stăm cu capul plecat să nu ni-l taie sabia, să dăm mereu vina pe alţii, să ne împăunăm cu ştiinţa de a linge curul cel mai baban şi apropiat ca să ne fie bine, să slugărim şi să picurăm în urechi venin celui ce ne poate oferi protecţie. Minţim ca şi cum respirăm! Furăm, golănim, preacurvim, înşelăm. Apoi ne retragem în apa noastră călduţă plină de jeg.

Înjurăm Uniunea Europeană! Fondurile europene nu se pot fura. Dar se pot „canaliza” politic, pe adeziuni şi AFIR-maţii maliţioase! Ce-ţi trebuie ţie mila ălora? „Decît codaş la oraş, mai bine în satul tău fruntaş”, spune … tradiţia! Ce-ţi trebuie ţie ordine nemţească? E drept, şi în Europa e o criză serioasă de bărbaţi de stat. Chiar şi Merkel şi-a dat demisia din fruntea partidului. După o dispută pe lucruri serioase. Nu e mai bine să nu punem la suflet? Să guvernăm „cu lutraii lîngă mine”? Că aşa e tradiţia! Proastă!