Articol

Ieri l-am cunoscut pe Danny. Am fost cu fiul meu într-un pub, pe la ora 10 a.m., să luăm un mic dejun englezesc. Pub-ul are nume poetic: Moon Under Water (Luna sub apă). Lume la bar, lume pe la mese, dar erau şi locuri libere. Am găsit un loc fain lângă geam. Ne-am uitat pe meniu, un mic dejun englezesc: cârnaţi, carne de porc, un ochi de ou, fasole-boabe, o felie de pâine. Asta la simple british breakfast. La double, erau din toate câte două. Ne ajunge câte unul simplu. Dar, la aşa ceva, merge o bere înainte. Guiness e bine? Foarte bine! Guiness-ul e o bere neagră, cremoasă şi amăruie. Când am băut prima oară, acum câţiva ani, nu mi-a plăcut. Dar şi gusturile trebuie educate. Berea asta nu se bea de sete, ci se degustă amăreala pe îndelete. Cheers! Asta în loc de: Noroc! La o masă, lângă noi, un bătrânel pirpiriu, cu părul alb, tuns scurt, cu faţa roşcovană, care bea bere blondă, probabil cea mai bună bere din lume. Cheers, am ridicat paharele. De unde sunteţi? Din România. Da? Am auzit de România. Ce? Vlad Dracula! Normal! Nici nu ne aşteptam la altceva! Pe mine mă cheamă Danny.

Danny ne-a invitat la masa lui. Cheers! Cu ce vă ocupaţi? Păi, zice fiul meu, eu lucrez într-un depozit, tata e în concediu, în vizită p-aici. De unde eşti, Danny? Sunt născut în Anglia, dar sunt irlandez. Părinţii mei au emigrat aici, când erau tineri, şi eu m-am născut la Norwich. Pe urmă, când am fost eu tânăr, am venit la Milton Keynes şi am lucrat pe şantier. Toată viaţa am lucrat pe şantiere. S-a construit mult. Când am venit eu, în anii 60, în locul ăsta nu era nimic. Milton Keynes era mai degrabă un sat. Am 70 de ani, sunt pensionar. 

L-am întrebat pe Danny dacă nu erau şi români pe şantiere. Da, în ultima vreme erau câţiva, dar n-a vorbit cu ei. Românii nu aveau o faimă prea bună. Adică? Se zicea că fură. Dar, nu crede că e adevărat. Oricine poate să fure, nu numai românii. Şi-apoi, din câte ştie, au fost probleme cu gipsyes, nu cu românii. Danny şi-a mai comandat o bere, am mai luat şi noi câte una. L-am mai întrebat dacă mai ştie ceva de România. Nadia Comăneci? Daa, a fost foarte bună! Hagi? Nu, de Hagi n-a auzit. Hagi e fotbalist. Pe Danny nu-l interesează fotbalul. Ceauşescu? Da, sigur! 

Şi-aşa, ne-am luat cu vorba, încât am luat şi a treia bere şi am renunţat la micul dejun, că trecuse de ora unu după-amiază şi eram aşteptaţi acasă, cu masa de prânz. Danny ne-a spus că putem să-l găsim şi mâine, şi aproape în fiecare zi, tot acolo, înainte de masă. E singur. Seara merge în alt pub, are acolo nişte prieteni cu care stă de vorbă. Soţia lui Danny a murit, oricum, se despărţise de ea înainte ca să moară. Nu s-au potrivit. Are doi copii, un băiat şi o fată, ambii căsătoriţi, pe care îi vizitează rar. Copiii nu-l vizitează de loc, dar l-au invitat la masă pe 27 decembrie. De ce nu pe 25, de Crăciun? Danny nu ştie, probabil au alţi invitaţi de Crăciun. 

Danny, tu eşti credincios? Sunt prea bătrân ca să mai merg la biserică!