Menu

Articol

Pentru că s-a luat în clonţ cu şefii, liderul de sindicat din UEMR este la un pas de a fi concediat!

Cristian Rudolf

În loc să se liniştească, situaţia la Universitatea „Eftimie Murgu” Reşiţa rămâne pe mai departe tensionată, măsurile disciplinare, după unii luate în mod arbitrar, continuă să curgă împotriva celor „recalcitranţi”. Mai precis, împotriva cadrelor didactice care refuză să „vorbească” aceeaşi limbă cu conducerea universităţii. După revocarea din funcţie a decanului Facultăţii de Inginerie şi Management, Sava Ianici, este rândul lui Cristian Rudolf să intre în „colimatoriu”, fiind la un pas de a fi concediat.

Înainte de toate, trebuie precizat că Rudolf este liderul de sindicat din UEMR, poziţie de pe care nu o dată a şi-a exprimat dezacordul cu rectorul Andrade Bichescu şi preşedintele Senatului Doina Frunzăverde, vorbind în presă deschis despre problemele cu care se confruntă universitatea reşiţeană. De aici şi până la sancţionarea sa drastică nu a fost decât un pas, chiar dacă sancţionarea sa are o aparentă legalitate.

Cum s-a ajuns la această situaţie cu adevărat gravă? Simplu. A existat o reclamaţie la o greşeală comisă de Cristian Rudolf la acordarea unei note unui student, iar rectorul Andrade Bichescu a cerut constituirea unei comisii disciplinare care să analizeze situaţia creată şi, pe cale de consecinţă, Rudolf să fie sancţionat. Cunoscătorii spun că greşeala nu este una de fond şi nici măcar nu a fost comisă cu bună ştiinţă. "Oricui i se putea întâmpla acest lucru", după cum ne-a mărturisit un profesor din universitate. Comisia fost alcătuită din cinci membri, dintre care unul, Eugen Răduca, este preşedintele onorific al sindicatului din UEMR. Au fost audiaţi atât profesorul Cristian Rudolf, cât şi studentul, venit din Republica Serbia, care în finalul audierii a spus că Rudolf este un profesor cum ar vrea să fie mulţi alţii în UEMR, pentru că este corect şi foarte bine pregătit la limba germană, materia pe care o preda studenţilor. Rudolf şi-a recunoscut în scris greşeala, însă acest lucru nu a fost de natură să-i „îmbuneze” pe cei care doreau să scape de el.

După audierea celor doi, s-au întocmit documente ce urmau să fie discutate de cei cinci membri ai comisei, iar pe baza lor să se fi luat o măsură prin vot secret, împotriva lui Cristian Rudolf. Propunerea comisiei a fost  să se opteze pentru una dintre cele sancţiuni propuse de nu se ştie cine. Între acestea, mustrare, avertisment scris, diminuarea cu un procent a salariului şi desfacerea contractului de muncă. Eugen Răduca spune că nu a aşteptat să se voteze, nedorind să fie părtaş la o astfel de regie murdară. Din cei patru rămaşi să voteze, trei au considerat că lui Cristian Rudolf i se potriveşte cel mai bine desfacerea contractului de muncă, în condiţiile în care acesta nu mai primise nicio sancţiune până atunci. Probabil, pentru ca pe viitor niciun alt profesor să nu mai îndrăznească să ridice nici măcar privirea la cei care conduc vremelnic Universitatea „Eftimie Murgu”.

Raportul comisiei disciplinare  va ajunge să fie discutat în Senat, şi toată lumea se teme că va fi aprobat, iar rectorul Andrade Bichescu, acoperit de hârtii şi tot felul de hotărâri, va semna liniştit decizia privind concedierea lui Cristian Rudolf.

Pentru că lucrurile par să fi scăpat total de sub control,  va fi cerut sprijinul preşedintelui Federaţiei Naţionale a Sindicatelor ”Alma Mater”, Anton Hadăr.

Powered by Jasper Roberts - Blog