Menu

Articol

Un nou monument la Reşiţa - Vitalis

Un nou monument a apărut de aseară, în spaţiul public reşiţean, mai exact, în parcul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor. Monumentul îl reprezintă pe artisul plastic reşiţean Iulian Vitalis Cojocariu şi este realizat de către doi artişti bulgari, Bogdan Aleksandrov şi Geroghi Minchev. Artiştii din Bulgaria au realizat bustul în anul 2014, în memoria lui Iulian Vitalis (Bebe) Cojocariu, despre care nu obosesc să afirme că „a fost o mare personalitate şi un foarte mare artist!”

Cei doi prieteni bulgari au conceput şi realizat şi soclul pe care este amplasat bustul. În realitate, nu este vorba despre un bust propriu-zis, căci lucrarea reprezintă numai capul lui Bebe Cojocariu, bărbos şi cu o coamă leonină. Soclul este un fel de cadru, sau o poartă, având amplasat pe latura de sus capul realizat din teracotă. Pe ceafa capului de teracotă se află semnăturile celor doi artişti, Gheorghi Minchev şi Bogdan Aleksandrov. Conform concepţiei lor, pe soclu nu apar niciun fel de date cu privire la viaţa lui Cojocariu, ci numai semnătura cu care Iulian Vitalis Cojocariu obişnuia să-şi semneze picturile: Vitalis.

„Nu trebuie nicio plăcuţă. Ajunge semnătura, aşa arată perfect! Cine vrea să ştie cine este, poate să se intereseze”, ne-a spus cu un ton pe jumătate serios, pe jumătate glumeţ, Bogdan Aleksandrov.

Mulţumim Bogdan Aleksandrov si Georgi Minchev!

„După munca din timpul zilei, în serile petrecute împreună la un pahar cu vin, Bogdan şi Georgi ne povesteau despre cât de generos, de mare (foloseau termenul imens), a fost Iulian Vitalis Cojocariu, ca om şi ca artist plastic. I-am privit cu mult respect, regăsind în comportamentul lor toate calităţile pentru care îl admirau pe Bebe.

La plecare au lăsat Reşiţa mai bogată cu un semn important al trecerii lor, respectiv: Monumentul numit Omagiu adus lui Iulian Vitalis Cojocariu. Monumentul atrage privirile, admiraţia şi trezeşte interesul celor care trec prin faţa Casei de Cultură a Sindicatelor. Astfel, cu ajutorul lui Bogdan şi Georgi, reşiţenii află că în acest oraş a trăit şi muncit o personalitate, pe care au întâlnit-o de multe ori fără să ştie că au în faţă un mare artist şi, ceea ce este foarte important, un artist cu o mare calitate umană. Mulţumim, Bogdan Aleksandrov si Georgi Minchev!”, a spus, astăzi, Marian Apostol, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa.

Powered by Jasper Roberts - Blog