Menu

Articol

Reşiţa este chemată să ajute Capitala Culturală a Europei, Timişoara!

Prezent pe esplanada bisericii ortodoxe din Parcul Tricolorului, duminică, 2 octombrie, cu ocazia concertului Orchestrei Filarmonicii „Banatul” din Timişoara, la Reşiţa, Ioan Coriolan Gârboni, directorul filarmonicii timişorene, a chemat Reşiţa să ajute la realizarea manifestărilor cultural-artistice, care se vor desfăşura pe întreg parcursul anului 2021, anul în care capitala Banatului va fi Capitala Culturală a Europei. Concertul a fost susţinut cu prilejul Festivalului „Zilele Palatului Cultural”, Reşiţa 2016, iar Gârboni a spus că onoarea este foarte mare, însă şi efortul va fi extraordinar, iar Timişoara are nevoie de sprijinul Reşiţei, precum şi de sprijinul altor oraşe bănăţene.

Două milioane de turişti, 3650 de manifestări artistice într-un an!

„Sigur că vom avea nevoie de ajutor. Profitând de faptul că domnul director al teatrului din Reşiţa este aici şi doamna prefect, din partea oficialităţilor, este prezentă, vreau să vă spun că, sigur, vom avea nevoie de ajutor. Sunt convins că instituţiile culturale ale Reşiţei, cum este această frumoasă Asociaţie Culturală Reşiţa Română, şi alte asociaţii, vor veni la Timişoara să ne sprijine. Pentru un an de zile se estimează peste două milioane de turişti! Va fi nevoie, în fiecare zi, de zece manifestări diferite, în zece locuri diferite din oraş. Vă daţi seama că ne omoară, dacă o să facem numai noi, opera şi teatrul. Aşa că avem nevoie de forţe şi vă spun că vom apela şi la ajutorul Reşiţei şi al altor oraşe bănăţene, chiar din Serbia, chiar din Ungaria, pentru că e foarte greu să onorezi un asemenea titlu”, a spus Ioan Coriolan Gârboni.

Dumnezeu este bănăţean!

„Vă mulţumesc că ne-aţi aplaudat şi ştiu că sunteţi foarte mândri, ca şi noi, de acest titlu acordat Timişoarei. Ştiţi că atunci când s-a anunţat, Clujul pregătise o mare sărbătoare, erau convinşi că o să câştige titlul, Baia Mare pregătise gulaş şi un mare festival, Bucureştiul, la fel, un mare festival în centru, noi eram cinsprezece oameni, cîţiva ziarişti, în faţa filarmonicii şi stăteam şi aşteptam. Şi am câştigat! Problema este că Dumnezeu este bănăţean!”, a spus Gârboni, reuşind să stârnească amuzamentul publicului reşiţean.

Powered by Jasper Roberts - Blog